O gălăţeancă, cercetătoare de top la Oxford

O gălăţeancă, cercetătoare de top la Oxford
Evaluaţi acest articol
(21 voturi)

Daniela Veronica Negraia este cercetătoare de top în domeniul Sociologiei la Universitatea din Oxford, după ce a absolvit două facultăţi în România (Psihologie şi Sociologie), a studiat în Spania, a făcut master în Olanda, doctorat în America şi a lucrat în Germania. Gălăţeanca are un parcurs profesional spectaculos, peste hotare, chiar dacă a absolvit Colegiul Naţional "C. Negri", o instituţie de învăţământ performantă, dar care nu se laudă cu mulţi absolvenţi care îşi fac o carieră în străinătate, şi, chiar dacă provine dintr-o familie fără posibilităţi materiale, nu se sfieşte să recunoască acest lucru. 

Aşa cum ne-a declarat în primele sale rânduri trimise spre redacţie, şi-a dorit să discute despre devenirea sa profesională, pentru a-i încuraja pe elevii de la toate liceele şi toate specializările, dar mai ales pe cei care provin din familii fără prea mare susţinere financiară să lupte pentru visurile lor şi să aibă încredere că pot izbândi prin forţe proprii, e drept, cu multă muncă şi sacrificii. 
Poate că primele lecţii despre cunoaştere, ambiţie şi voinţă le-a primit în clasele primare, la Liceul cu Program Sportiv, de la domnul învăţător Mihai Hogaş, de care îşi aduce aminte cu drag. Dar şi din familie, de la tatăl său, care a încurajat-o să pună întrebări, să fie curioasă, să citească, să meargă la muzee, spectacole şi să încerce să înveţe ceva nou, indiferent unde s-ar afla.  
"Noi suntem cinci copii la părinţi şi, în ciuda faptului că, după al patrulea copil, mama a încetat să lucreze, iar familia a depins de salariul tatălui meu care a lucrat în Combinatul Siderurgic ca lăcătuș mecanic, tatăl meu a înţeles importanţa unei educaţii universitare şi a strâns bani pentru pregătire la matematică, limba română sau orice altă materie am avut nevoie, pentru fiecare copil, pentru a putea obţine note suficient de mari la examenele naţionale (asta a însemnat că aveam o pereche de pantofi şi pantaloni şi atât, dar nu pot spune că îl condamn pe tata pentru deciziile luate). Toţi cei cinci copii am făcut o facultate, iar trei dintre noi am studiat în alte ţări, finanţându-ne studiile prin munca noastră sau prin împrumuturi de la rude sau unul de la altul. Mama ne-a susţinut moral şi s-a asigurat că ne simţim iubiţi", ne povesteşte Daniela Negraia. 
A absolvit Colegiul Național ”Costache Negri” (CNCN), specializarea Ştiințe sociale, în 2004 şi consideră că anii de liceu au fost unii dintre cei mai frumoşi ani din viaţa sa: "Profesorii de la CNCN ne-au tratat cu respect, ca pe nişte tineri de valoare şi cu potenţial. Au existat şi excepţii, dar majoritatea cadrelor didactice au fost oameni pe care i-am admirat. Evident că ne era teamă să nu ne prindă doamna directoare fără uniformă, aveam şi noi zburdălnicia noastră, deşi profesorii erau ceva mai stricţi". 
Dincolo de materiile studiate cu seriozitate, definitorii în devenirea profesională au fost activităţile extracurriculare, care le-au oferit ocazia să se descurce pe cont propriu, să-şi asume responsabilităţi, să capete curaj să-şi dezvolte gândirea critică. Spectacolele, Balul Mărţişorului, cursurile de antreprenoriat la care au organizat un târg de obiecte handmade, un studiu prin care au măsurat, pe baza unui chestionar, cunoştinţele elevilor din liceele gălăţene cu privire la UE sunt doar câteva exemple de activităţi care au contribuit la dezvoltarea ei personală, oferindu-i aptitudini reale pentru profesia de sociolog, dar şi încredere în propriile forţe. 
După liceu, a dat admitere la Psihologie la Universitatea din Bucureşti. Deşi îi plăcea această specializare, pe parcursul anului I şi-a dat seama că lucrurile care o interesau aveau mai mult de-a face cu relaţiile dintre oameni, instituţiile sociale şi mediul social, în general, decât cu procese psihologice cum ar fi percepţia sau gândirea. Aşa că, anul următor, a început şi Facultatea de Sociologie, tot la Universitatea Bucureşti. "La Sociologie m-am simţit ca peştele în apă şi am urmat această specializare în continuare la master şi doctorat, dar, într-un fel, am rămas la intersecţia dintre Psihologie şi Sociologie pe tot parcursul carierei", spune cercetătoarea britanică. 
În timpul studenţiei, odată cu intrarea României în UE, a avut ocazia să aplice pentru o bursă Erasmus la Universitatea din Granada, Spania. Îşi aminteşte că, pe atunci, aşa ceva era destul de greu de obţinut, pentru că erau puţini străini care veneau la noi, iar locurile se obţineau la schimb. Cum cursurile se desfăşurau în spaniolă, a fost nevoită să-şi activeze cunoştinţele de limbă dobândite în anii de vizionat telenovele: "Am început să ascult muzică şi să citesc cărţi în spaniolă în metrou, în drum spre locul de muncă part-time, pe care l-am avut din anul al doilea de facultate şi care mi-a permis să reduc banii primiţi de la părinţi. După ce am ajuns în Spania, a trebuit să vorbesc şi, chiar dacă mai făceam greşeli, vorbeam fluent în spaniolă după câteva săptămâni". Cum banii pentru bursă urma să-i primească abia la întoarcerea în România, a fost nevoită să se împrumute de 3.000 de euro de la surorile sale. "Atunci am înţeles ce înseamnă să vii din România şi să nu ai banii pe care îi au tinerii din alte ţări. Este o barieră reală. Dar am studiat la fel ca şi ceilalţi studenţi, chiar dacă nu mi-am permis să merg în excursiile în care au mers prietenii şi colegii mei sau să mănânc aceleaşi lucruri ca ei. În Granada am interacţionat cu zeci, poate sute de studenţi din lumea largă şi am realizat că performanţele mele academice se comparau cu cele ale altor tineri din ţări mult mai dezvoltate economic. Aşa mi s-a deschis mintea către noi orizonturi. Am decis să fac masterul în altă ţară şi am ales Olanda, deoarece cunoscusem foarte mulţi tineri deosebiţi din Olanda, dar şi pentru că programele de acolo ofereau locuri de muncă part-time, asociate cu studiile de master, care mi-ar fi permis să plătesc pentru costurile de trai", mai povesteşte gălăţeanca.
Deşi muncea şi mergea la două facultăţi, a învăţat pentru TEOFL seara, când ajungea acasă și a reuşit să obţină un scor excelent, fapt ce i-a permis să ajungă la o universitate de top la Groningen, deşi aplicaţiile erau destul de complicate, au necesitat multe acte, taxe de înscriere destul de scumpe şi multă alergătură. A aplicat la trei universităţi şi a fost admisă la toate. În primele patru luni nu a putut lucra, a trebuit să aştepte permisul de muncă: "Au fost nişte luni stresante. Costul de trai în Olanda era între 500-800 de euro pe lună. M-au împrumutat cu bani două mătuşi care lucrau în Italia şi o verişoară". 
A avut norocul să lucreze cu un profesor minunat, Rafael Wittek, care a încurajat-o să solicite granturi de cercetare şi să meargă în SUA, la Universitatea din Carolina de Sud, pentru a colecta date pentru teza de masterat. Acolo a lucrat cu Bret Simpson, un alt mentor de încredere. Din această cauză, dar şi pentru că îl întâlnise pe Tim - "un tânăr american deosebit” - a revenit în SUA pentru doctoratul în Sociologie, la aceeaşi universitate. "Un an mai târziu ne-am căsătorit, restul e poveste. Doctoratul în Sociologie în SUA implică foarte multă muncă: doi ani de cursuri, examene de specializare, dizertaţie, proiecte de cercetare independente şi în colaborare cu alţi cercetători, plus responsabilitatea de a preda cursuri studenţilor de la universitate, ca parte din bursa de doctorat (practic, prin predare îţi acoperi costurile de trai). După şase ani şi doi copii, am obţinut Doctoratul în Sociologie, cu Distincţie, iar primul articol de cercetare din teza de doctorat a primit două Best Paper Awards", povesteşte ea pe scurt episodul America. 
După absolvirea doctoratului a obţinut un post de cercetător la Institutul de Cercetare Demografică "Max Planck", din Rostock, Germania. Când s-au mutat din SUA în Germania, primul copil avea doi ani şi jumătate, iar al doilea, două luni. După doi ani în care a lucrat la acest institut de top, unde era singura româncă, a fost cooptată pentru cercetare în Departamentul de Sociologie de la Oxford.
"În proiectele de la Oxford, analizez statistic baze de date largi care conţin informaţie despre cum şi-au petrecut timpul, într-o zi oarecare, oamenii dintr-o anumită populaţie. În prezent, lucrez cu date din ţările Europei de Vest, America de Nord şi Asia de Est. Folosind informaţia din aceste jurnale zilnice, calculez statistic dacă persoanele din diferite grupuri sociale, cum ar fi femeile, comparativ cu bărbaţii, beneficiază de mai mult sau mai puţin timp în diferite contexte din viaţa lor, cum ar fi: munca plătită, munca de acasă, timpul petrecut în activităţi de relaxare sau socializare, timpul petrecut dormind, timpul petrecut cu copiii. Cât timp petrecem în diferite activităţi în viaţa de zi cu zi are un efect direct asupra sănătăţii fizice şi mentale a oamenilor, dar şi asupra relaţiilor de familie și a nivelului de trai. Apoi, folosind această informaţie, alţi cercetători pot înţelege de ce apar diferite probleme sociale", vin explicaţiile despre munca importantă pe care o depune. 
Muncă pe care, din păcate, în România, nu ar putea să o practice, din mai multe motive: "În România, banii pentru cercetare sunt puţini. Avem mulţi oameni de valoare, dar ei au nevoie de fonduri la nivel înalt pentru a putea participa la conferinţe internaţionale (pentru o astfel de conferinţă, avionul, hotelul, taxa de participare pot costa între 500 şi 2.000 de euro), mulţi nepermițându-şi aşa ceva. Apoi, România nu are institute de cercetare independente cum ar fi "Max Planck" sau Colegiile din Oxford, unde cercetătorii au timp şi finanţare pentru a colecta date, pe care să le analizeze statistic, după care să scrie rapoarte, să le publice și să le prezinte". 
Daniela Negraia precizează că o altă problemă ar fi că România nu are baze de date despre populaţie: "Foarte puţine studii internaţionale includ date despre România, pentru că această informaţie nu este disponibilă. România nu are studii mari naţionale despre îmbătrânirea populaţiei, despre viaţa adolescenţilor şi tranziţia la etapa adultă, despre sănătatea populaţiei care să ne spună care sunt pericolele pentru sănătatea publică a românilor şi din ce cauze mor, la ce vârste, care sunt grupurile sociale vulnerabile; nu avem studii despre nimic important, astfel încât nici cercetătorii din alte ţări care ar vrea să lucreze în proiecte care ţin de România nu pot face acest lucru. E un cerc vicios, deoarece nu avem bani pentru cercetare şi baze de date, nu avem oameni care să facă cercetare, drept urmare, universităţile din România nu-i pregătesc pe studenţi pentru a face cercetare la nivel internaţional. Eu am învăţat să fac cercetare la Groningen şi în Carolina de Sud, nu la Bucureşti".
Cercetătoarea susţine că, în ţările occidentale, nu sociologii sunt cei care scriu recomandări pentru programe guvernamentale. Angajaţii publici din guvern sau politicienii şi echipele lor sunt cei care se află în dialog continuu cu universităţile şi cu institutele de cercetare pentru a fi informaţi şi pentru a lua măsurile necesare în funcţie de aceste cercetări. "Tranziţia de la o conducere politică în care conducătorul face ce vrea la un model politic în care acesta caută şi foloseşte informaţiile de la experţii din diverse domenii presupune o schimbare la nivelul multor instituţii de stat. Schimbare care la noi, în România, se lasă aşteptată. Primul pas ar fi să se mărească volumul de cercetare produs în România, să li se ofere sociologilor locuri de muncă permanente şi bine plătite, pentru a putea rămâne în ţară, să existe o comunicare transparentă a acestor studii în mass-media, dar şi dorinţa politicienilor de a le utiliza când iau decizii".

Citit 8754 ori Ultima modificare Luni, 09 August 2021 00:21

Mai multe din această categorie:

3 comentarii

  • postat de Gica Oxfordeanu
    Sâmbătă, 04 Septembrie 2021 13:56
    95.76.32.***
    Si cu ce ne-ajuta pe noi ?
    0
    0
    Raportează
  • postat de Daniela
    Miercuri, 11 August 2021 08:42
    80.32.118.***
    @Marian
    Taci din gura Mariane, ca te aude Alin, vezi articolul („Te rog frumos, Românie, tratează-ne așa cum te tratăm noi pe tine”. Gândurile unei gălățence înainte de revenirea în țară) si o face in tot felul. Pentru el toate persoanele care au plecat din tara sunt tradatori si slugi.
    0
    1
    Raportează
  • postat de Marian
    Vineri, 06 August 2021 20:54
    5.13.136.***
    Faptul ca e galteanca e doar un cumul de factori, din ce spune practic Romania nu a ajutat-o si nici nu va ajuta viitorii sociologi sa faca cercetare.
    A ajuns acolo datorita muncii asidue si a parintilor/rudelor.
    0
    8
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.