O gălățeancă profesează la două clinici din Australia

O gălățeancă profesează la două clinici din Australia
Evaluaţi acest articol
(18 voturi)

În 2006, când a ajuns în Australia, avea deja experiență în kinetoterapie, balneologie și recuperare medicală, grație studiilor absolvite la Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității „Dunărea de Jos” și a Școlii Postliceale „Carol Davila” din Galați. Dr. Adriana Batyanyi și Mihai Mirodone, terapeut Yumeiho, i-au fost mentori în cariera aleasă. Licențiată în acupunctură și doctor în medicină chineză, lucrează la ora actuală în cadrul a două clinici private din Brisbane, Australia, practicând profesia pe care și-a dorit-o din toată inima. Violeta Davis este prima care a răspuns invitației pe care am lansat-o în pagina de Diaspora a ziarului „Viața liberă” către toți gălățenii de succes de pe alte meleaguri ale lumii.

„Dragi gălățeni fără frontiere, care prin muncă și valoare v-ați câștigat locul oriunde în lume, am fi onorați să vă cunoaștem și prezentăm în pagina de Diaspora a ziarului «Viața liberă»”, era invitația pe care o lansam luna trecută. Primul mesaj a venit din partea gălățencei Violeta Davis, stabilită în Australia. Nu este prima dată când numele său apare în „Viața liberă”. Pe 6 ianuarie 2017, aflați despre ea din articolul „Români din străinătate - Trei gălățeni în finala premiilor de excelență academică”. La vremea aceea, Violeta Davis studia acupunctura, în cadrul unui colegiu de terapii naturiste - Endeavour College of Natural Health, și era finalistă printre tinerii români cu rezultate academice de excepţie de pe alte continente.
Am fost curioși să-i aflăm povestea.

De la gimnastică și patinaj, la recuperare medicală

După cum ne-a povestit, interesul Violetei pentru recuperare medicală și kinetoterapie este înnăscut. De la o vârstă foarte fragedă a avut înclinații spre gimnastică și mișcare artistică. Dar, pentru că înscrierea la gimnastică era prea costisitoare, a mers la patinaj artistic. Numai că, după un episod de pneumonie, la recomandările medicului, a trebuit să întrerupă activitatea în mediul acela rece de la Patinoar. Toate acestea însă nu au împiedicat-o să-și continue „antrenamentele” în grădina din fața blocului, organizând, cu prietenele, adevărate „olimpiade de gimnastică”, unde se întreceau în elemente acrobatice precum roata, podul, șpagatul și statul în mâini.

După anii de liceu, și-a dorit să integreze cumva talentul din copilărie și dorința intensă de a ajuta oamenii cu dureri musculare. Căutările au condus-o către Școala Postliceală „Carol Davila”, care, pentru prima dată, introducea un departament nou - „Balneoterapie și Recuperare Medicală”. „Așadar, în 1997, am pornit pe drumul educației în sănătate. Profesorii, pedagogii, asistentele medicale și toată echipa academică au avut o minunată influență în dezvoltarea mea ca terapeut. După anii de postliceală, am continuat studiile la Universitatea «Dunărea de Jos», la Facultatea de Educație Fizică și Sport, secția Kinetoterapie. A fost o experiență academică excepțională în cadrul spitalelor din Galați, unde am susținut practica clinică”, ne-a povestit gălățeanca.

Mentori pentru viitoarea carieră

„Încă din România am avut oportunitatea extraordinară să lucrez cu dna dr. Adriana Batyanyi, doctor reumatolog și acupunctor în Galați, care mi-a fost un mentor excepțional și care a fost și este idolul meu în cariera aleasă - acupunctura și terapii naturiste. Lucrând la cabinetul dumneaei, am fost extraordinar de impresionată de eficacitatea acupuncturii și de arta de a vindeca ființa umană și corpul uman prin metode total naturiste.

De-a lungul timpului, cei mai influenți pedagogi și mentori în cariera mea profesională și personală au fost dna dr. Adriana Batyanyi, medic reumatolog care mi-a inspirat dedicarea spre Medicina Tradițională Chineză, și dl Mihai Mirodone, terapeut Yumeiho, care mi-a implementat valori terapeutice excepționale și etică profesională la standarde admirabile, prin terapiile complementare pe care dumnealui le practică cu devotament.
Medicina Tradițională Chineză și Acupunctura mi-au dezvăluit o formă de vindecare, care a adus o perspectivă mai profundă asupra înțelegerii corpului uman din punct de vedere biofiziologic, energetic și spiritual”, ne-a explicat Violeta.

Cum a ajuns „la capătul lumii”

Pentru gălățeanca Violeta, anul 2006 a fost unul al schimbării. Avea 30 de ani și a decis să își extindă experiența profesională peste hotare. De ce tocmai Australia? „În urma cercetării și comparării calității vieții în diferite zone de pe glob, Australia a câștigat în favoarea Europei. Decizia s-a bazat pe o aprofundată analiză, în urma căreia biodiversitatea oferită de acest continent exotic a câștigat. Posibilitatea de a studia acupunctura a avut un rol fundamental, care a determinat decizia stabilirii aici. Am văzut posibil visul pe care l-am clădit sub influența extraordinară a dnei dr. Adriana Batyanyi de a practica eu însămi acupunctura. Un vis devenit realitate cu efort susținut și dedicare fără frontiere”, își amintește gălățeanca.

Recunoașterea studiilor academice din țară - kinetoterapeut cu studii universitare finalizate în 2005 plus o diplomă de asistent medical de balneologie și recuperare medicală - a fost un drum anevoios, cu multe momente de descumpănire. Numai că, în Australia, sistemul de integrare a nou-veniților este foarte bine organizat și sistematizat, educația este cotată la standarde înalte, iar oportunitățile de dezvoltare sunt imense și palpabile.

„Sistemul de educație oferă oportunitatea tuturor studenților dornici să exploreze și să se dezvolte în toate domeniile. Așadar, la timpul respectiv, am făcut formele de înscriere la facultate și după patru ani de studiu la zi am absolvit cu succes licența în Acupunctură și Doctor în Medicină Chineză. La ora actuală, practic acupunctura și medicina chineză în cadrul a două clinici private în Brisbane, Australia - profesia pe care mi-am dorit-o din toată inima!”, ne-a mărturisit gălățeanca.

Cine sunt pacienții Violetei Davis

„În Australia, mentalitatea de «self-care» (autoîngrijire sau grijă de sine) este parte din calitatea vieții. Este parte din sistemul de sănătate care promovează asigurări private, ce acoperă terapii complementare și alopate deopotrivă. Cu alte cuvinte, oamenii au posibilitatea de a alege metode de tratament în funcție de nevoia, dorința și educația individuală. Se observă global că oamenii încep să aleagă terapii naturiste care nu au efecte secundare și care oferă o recuperare uşoară, naturală și cu efect îndelungat.

Marea majoritate a cazurilor se prezintă cu dureri musculoscheletale, de exemplu dureri lombare, dureri articulare, dureri de cap și migrene, dureri posttraumatice și post chirurgicale etc. O altă categorie de cazuri se prezintă cu probleme emoționale, psihologice - de exemplu anxietate și depresie, sindrom de stres posttraumatic în urma unor evenimente cum ar fi pierderea unui membru de familie, etc. De asemenea, acupunctura este populară pentru cei care vor să scadă în greutate, caz în care se lucrează în strânsă legătură cu dieteticieni care coordonează aspectul alimentar în asociație cu echilibrarea energetică pe care acupunctura o implementează foarte eficient.

Personal, unul dintre cazurile excepționale care m-au impresionat și a demonstrat valoarea terapeutică imensă a acupuncturii a fost o persoană diagnosticată cu infertilitate din cauza ovarelor polichistice și a stadiului doi de endometrioză. Pacienta a urmat un tratament de lungă durată (aproximativ trei luni), timp în care am aplicat un complex de metode terapeutice incluzând acupunctura, plante medicinale și medicina tradițională chineză. Aproape de finalul celor trei luni de tratament, pacienta a rămas însărcinată pe cale naturală, sarcina a fost normală, susținută de acupunctură pe toată perioada; după care, a dat naștere unui bebeluș sănătos și normal. Așadar, acupunctura are capacitatea spectaculoasă de a recalibra organismul la nivel profund”, afirmă cu tărie Violeta Davis.

Ce o mai leagă de Galați și de România

„De Romania mă leagă multe lucruri, în egală măsură. Faptul că sunt născută în România a creat o legătură unică pentru tot restul vieții. Noi, oamenii, suntem suflete care au în ADN-ul ancestral nevoia de apartenență. Totodată, experiența întâlnirii cu alte culturi și arii geografice ne oferă posibilitatea să ne integrăm la nivel global, să creăm punți de cunoaștere, de colaborare și de evoluție.

Familia este o altă legătură puternică de Galați. Sunt recunoscătoare familiei pentru tot sprijinul și încurajarea pe care mi le-au oferit mereu! Dăruiesc deplină gratitudine în special mamei, care, chiar dacă i s-a strâns inima pentru copilul ei care a decis «să se ducă în lumea mare», a manifestat o imensă iubire necondiționată, încurajând libera mea alegere și ghidându-mă spre un viitor mai bun.

Prietenii sunt cei care mi-au alimentat sufletul cu multă încredere, speranță, toleranță și ambiție. În particular, Mihai și Camelia Mirodone care au demonstrat definiția «prietenilor adevărați». Personal, port în suflet prietenia lor necondiționată, care a alinat numeroase momente de dor și descurajare - momente dificile cu care noi, cei din diaspora, ne confruntăm frecvent”, ne-a mărturisit Violeta Davis.

Succesul cere sacrificii

„Pot spune direct și la obiect că succesul cere sacrificii. Fie că este vorba de disciplină, fie de renunțarea la "timpul liber", de a înlocui starea emoțională și atașamentul familial cu forța și determinarea care alimentează motorul succesului.
Încurajez gălățenii să își deschidă orizonturile cunoașterii în toate formele posibile și să exploreze cu creativitate alte zone ale acestei realități - fie că este doar o excursie în alt oraș sau altă țară, fie că este un studiu online internațional sau fie că aleg să învețe cum să creeze un business local, care să aducă beneficii orașului. Fiecare persoană - incluzând adulții, tinerii, adolescenții și copiii - are o imensă putere de contribuție la îmbunătățirea calității de viață individuală, colectivă și globală”, este convingerea gălățencei Violeta Davis.

Citit 5816 ori Ultima modificare Miercuri, 11 August 2021 00:03

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.