(!) sub ochiul Resemnării, necruţător şi calm,
văd Liniştea...şi-o caut în Taina unui Psalm
al Lacrămii trimise spre-adâncul meu mărunt,
din naltul VEȘNICIEI pe care n-o ascund
de-a lungul ori de-a latul vreunei vorbe goale,
pe care-o duc în Crâşme şi o duc şi-n Catedrale,
o duc şi în ISPITĂ, şi-n braţe...şi-n CUVÂNT
îi caut LOC de LEAGĂN pe veci...din când în când (!)
(!) sub ochiul Resemnării, sever şi dinadins,
aud şi văd Surpare continuă-n Cuprins,
surpare înspre Minus, surpare înspre Plus,
cu toate cele care-s şi cele care nu-s
decât o prelungire a-nchipuirii mele
de dincolo de Lume, de dincolo de Stele –
şi toate-ntr-o Secundă, atât...şi iar...şi iar:
EXACT...(prin hazardare)...scornindu-se-n ZADAR (!)
