Prof. Areta Moşu, director al „Revistei române” („revista românilor de pretutindeni”), vicepreşedinte ASTRA pentru românii din diaspora şi preşedinte al Despărţământului „Mihail Kogălniceanu” Iaşi al celebrei asociaţii culturale înfiinţate la 1861 de Andrei Şaguna, Cipariu şi Bariţ, activistă culturală puternic implicată de două decenii în propăşirea românilor de peste hotare, desfăşurând acţiuni internaţionale, premiată de Ministerul de Externe pentru aceasta, a semnat recent un protocol de colaborare şi cu Consiliul Judeţului Galaţi.
- Aveţi proiecte în România şi peste hotare; unde este mai multă nevoie de implicare?
- Atenţia noastră cea mai mare trebuie să fie, cred, spre Ucraina! Eu, când am înfiinţat despărţămintele, m-am orientat la graniţe: primele despărţăminte ASTRA, la Cahul, la Ştefan Vodă pentru zona Odesei, la Edineţ pentru Cernăuţi, gândul meu a fost să avem grijă de românii de dincolo. M-am orientat bine, dar totuşi nu mi-a mers totul aşa cum mi-am imaginat, pentru că cei din Basarabia nu sunt atât de interesaţi de fraţii lor din Cernăuţi şi din sudul Basarabiei [Ucraina] - aproape deloc, pot să spun! Nu ştiu de ce. Aproape că-i forţez acum pe cei din Cahul - le-am spus: nu vă iau la tabără copiii, dacă voi nu faceţi ceva cu Ismailul!
- Sunteţi sprijinită financiar de statul român?
- Parţial, doar la unul din cele zece programe derulate şi pentru tiparul la „Revista română” - 1.000 de exemplare, care se distribuie gratuit. Să vedeţi ce corespondenţă am! Sunt dulapuri pe ţări, puse în ordine - zeci de ansambluri au mers cu mine în afara graniţelor, în 21 de ani. Sunt bun organizator, în primul rând. Am lansat şi foarte mulţi tineri de acolo, care şi-au luat doctoratul. Am 35 de tineri care lucrează în jurul meu: pun plicuri la poştă, înregistrează… Nu am sediu, funcţionăm în apartamentul meu... Oamenii mi-au adus pământ românesc din toate zonele, păstrez borcanele - sunt o romantică, ce să fac?
- Cunoaşteţi foarte bine, de ani buni, situaţia din Ucraina, Serbia şi Bulgaria: unde e mai rău pentru români?
- Cea mai gravă este situaţia în zona Timocului bulgăresc, unde avem peste 300 de localităţi compacte româneşti, unde încă nu le aprobă să ţină slujba [religioasă] în limba română, deşi am avut o întâlnire cu mitropolitul Domiţian al Vidinului înainte de 2000. Oamenilor nu le mai este frică să vorbească limba română pe stradă. Înainte, în primii ani când m-am dus eu şi până prin 2000, fugeau, nici nu veneau la spectacol. După 2000 şi-au dat seama ce e cu dânşii. Dar ei nu sunt recunoscuţi! A venit Igor Gheorgiev, preşedintele AVE, societatea tinerilor români din Bulgaria, să se plângă că i-au distrus sediul! Avea sediu cu bibliotecă, unde el ţinea ore de limba română pentru cei care vin să studieze în România: avem mulţi studenţi de acolo! Primăria a hotărât şi, gata, i-au aruncat toate cărţile afară! Gheorghiev a spus asta şi la un forum la Bucureşti, în noiembrie, la care a fost prezent şi ministrul de Externe, şi ministrul Învăţământului... Ei acolo îşi spun „vlahi”, „valahi” - la recensământ s-au declarat foarte puţini „români”, pentru că noi, societăţile neguvernamentale şi în special Guvernul trebuia să avem grijă să ne deplasăm, să facem programe culturale, expoziţii, să-i aducem pe oameni... În special, îi putem atrage pe oameni cu folclorul. Ei păstrează un folclor, mai ales în zona Timocului sârbesc... nu vă puteţi imagina! Eu am fost într-o familie la care am găsit şapte rânduri de costume populare! Unul mi l-au dat mie. Şi toate casele au costume naţionale - dacă te duci în Basarabia, nu găseşti!
