Filosof, scriitor şi om politic, academician şi ministru, Ion Petrovici s-a născut la Tecuci, pe 14 iunie 1882. A urmat şcoala primară în oraşul natal, iar studiile medii la Colegiul Sf. Sava din Bucureşti, după care s-a înscris la Facultatea de Litere şi Filozofie, unde i-a avut ca profesori pe Titu Maiorescu şi Nicolae Iorga. În 1904 a obţinut licenţa în filosofie, iar un an mai târziu a devenit primul doctor în filosofie al unei universităţi româneşti.
Din 1905, a frecventat cursuri la universităţile din Leipzig şi Berlin, iar în noiembrie 1906 a devenit conferenţiar la Universitatea din Iaşi, unde a fost numit profesor în 1912 şi a predat timp de 34 de ani. În 1923 a fost ales decan al Facultăţii de Litere, în 1932 a fost invitat să conferenţieze la Sorbona, iar în 1935 a fost ales membru al Academiei Române.
Cel mai cunoscut filosof român în străinătate din perioada interbelică, Ion Petrovici a avut contribuţii originale prin cercetările sale de logică şi prin concepţia metafizică ce aşeza la un loc credinţa şi raţiunea. A fost colaborator constant, decenii de-a rândul, al celor mai prestigioase reviste de specialitate din Franţa şi Germania, fiind invitat în acelaşi timp să conducă lucrările mai multor congrese internaţionale.
A fost ministru al Lucrărilor Publice şi Instrucţiunii Publice în guvernele conduse de Alexandru Averescu (1921, 1926-1927), ministru al Educaţiei sub Octavian Goga (1937-1938), funcţie din care a înfiinţat la Cluj o catedră de filosofie pentru Lucian Blaga, iar ulterior a devenit ministru al Culturii sub Ion Antonescu (1941-1944), înfiinţând, în 1943, Rotonda scriitorilor din Cişmigiu.
Din păcate, în plină forţă creatoare, Ion Petrovici a căzut victimă epurărilor politice ale regimului comunist şi a stat în închisoare până în 1958, fiind apoi deportat în Bărăgan până în 1964, când vârsta nu-i mai permitea revenirea în prim-plan. A murit pe 17 februarie 1972, la Bucureşti.
O stradă şi o şcoală gimnazială din Tecuci îi poartă astăzi numele.
