Gălăţeni care au uimit lumea - Ionel Fernic

Gălăţeni care au uimit lumea - Ionel Fernic
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

E puţin probabil să existe cineva care să nu fi auzit „La umbra nucului bătrân” sau „Îţi mai aduci aminte, doamnă”, însă puţini ştiu cine este autorul lor. Practic, piesele lui Ionel Fernic au intrat în folclor şi au fost cântate de zeci de interpreţi în cei 70-80 de ani de când au fost compuse.

Născut la Târgovişte, pe 29 mai 1901, Ionel Fernic a ajuns cu familia la Galaţi câteva luni mai târziu, petrecându-şi copilăria şi adolescenţa pe malul Dunării. A urmat cursurile Liceului „Vasile Alecsandri”, unde l-a întâlnit pe profesorul de muzică Theodor Fuchs, de la care a luat primele lecţii de chitară, pian, armonie şi compoziţie.

Pasionat de muzică şi de avioane, Ionel Fernic este sfătuit de familie să urmeze o carieră tehnică, însă alege Conservatorul din Bucureşti, unde a intrat cu cea mai bună medie la secţia de artă dramatică. După finalizarea studiilor, a ajuns la Teatrul Naţional, dar a renunţat repede la cariera de actor în favoarea celei muzicale.

Prima sa piesă, compusă în anii liceului pe strada Roşiori din Galaţi, unde locuia dascălul său, a fost „Cruce albă de mesteacăn”, repertoriul ulterior fiind caracterizat prin romanţe şi tangouri, foarte la modă în epocă. În numai câţiva ani, Ionel Fernic a scris peste 400 de piese, cea mai mare parte a lor devenind rapid şlagăre, iar unele fiind cântate şi astăzi. Amintim, dintre ele, „Pe boltă când apare luna”, „Iubesc femeia”, „Adio, doamnă”, „Cea din urmă seară”, „Aprinde o ţigară”, „Dă-mi mâinile să le sărut”.

Şi-a încercat şi talentul scriitoricesc, publicând un volum de schiţe, unul de poezii şi câteva cărţi pentru copii.

La începutul anilor '30 s-a mutat la Bucureşti şi a revenit la vechea dragoste pentru zbor, luându-şi brevetul de pilot în 1935, iar apoi dedicându-se paraşutismului.

A murit la numai 37 de ani, pe 22 iulie 1938, într-un accident de avion, în care - culmea - era pasager.

La Galaţi, Ionel Fernic dă astăzi numele unei străzi din Micro 39.

Citit 9330 ori Ultima modificare Vineri, 29 Mai 2020 21:28

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.