Gălăţeni care au uimit lumea - Isaac Jacob Schoenberg

Gălăţeni care au uimit lumea - Isaac Jacob Schoenberg
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Matematicianul Isaac Jacob Schoenberg, cunoscut în întreaga lume pentru descoperirile sale legate de funcţiile “spline” (care au făcut posibile calcularea traiectoriilor navelor cosmice şi proiectarea asistată de calculator), s-a născut la Galaţi, pe 21 aprilie 1903, în familia unui doctor. Pe lângă medicină, tatăl său era fascinat de jocurile matematice, iar această pasiune i-a transmis-o şi fiului său.

Iso, aşa cum era cunoscut matematicianul în cercul său de prieteni, şi-a făcut studiile universitare la Iaşi, obţinând licenţa în 1922. În următorii trei ani a urmat cursuri la Berlin şi Gottingen, iar lucrarea sa din Germania i-a adus, în 1926, titlul de doctor, precum şi un post de asistent, apoi de lector, la Universitatea din Iaşi.

În 1930 a obţinut o bursă Rockfeller în SUA, care i-a permis să ia un prim contact cu universităţile Chicago, Harvard şi Princeton. A continuat să studieze la câteva renumite colegii americane, iar în 1941 a fost angajat la Universitatea Pennsylvania.

Era considerat în cercul său de cunoştinţe un om de mare cultură, “dependent” de artă, muzică şi literatură, vorbea fluent în şase limbi (română, engleză, germană, franceză, rusă şi olandeză) şi colecţiona toate felurile de obiecte de epocă.

Între anii 1943 şi 1945, a fost detaşat la un laborator de cercetări balistice al armatei americane. În această perioadă, a început să lucreze la “teoria splinelor” (“splinele” reprezintă un set de instrumente ce permit trasarea unei curbe netede printr-o serie de puncte date), cea care avea să-i aducă celebritatea. Studiile şi calculele sale pe acest subiect s-au întins până spre anul 1960, când computerele au permis dezvoltarea explozivă a domeniului.

În 1966, Schoenberg s-a transferat la Universitatea din Michigan, unde a rămas până la ieşirea la pensie, în 1973. A continuat să lucreze şi după retragerea oficială din activitate, circa 50 din cele peste 170 de lucrări ale sale fiind publicate în această perioadă.

A murit pe 21 februarie 1990.

Citit 6429 ori Ultima modificare Joi, 03 Octombrie 2013 12:01

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.