FOTO/ Victimele „Colectiv”, comemorate de gălăţenii din Manchester

FOTO/ Victimele „Colectiv”, comemorate de gălăţenii din Manchester
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Nu mai puţin de 80 români, printre care aproximativ zece gălăţeni au ieşit, vineri, în faţă la Manchester Museum pentru a aduce un omagiu victimelor incendiului din Clubul Colectiv, dar şi pentru a transmite un mesaj de solidaritate faţă de familiile celor afectaţi şi cei dragi ai lor. Precizând că întâlnirea nu a avut nicio conotaţie politică, românii din Manchester ne-au transmis următorul comunicat pe care îl redăm în întregime:

"Se spune că lucrurile se întâmplă cu un motiv şi că Dumnezeu nu o să ne dea niciodată mai mult decât putem duce... Din nefericire, am observat cu toţii că uneori are prea multă încredere în noi.

În urmă cu o săptămână, o tragedie cruntă ne- a marcat pe noi ca naţie, ne- a zguduit sufletele şi a îngenuncheat zeci de familii. Oriunde ai fi, oricine ai fi, nu poţi să nu ai un tremur în voce când pronunţi «COLECTIV». Ţara este în doliu. Românii îşi strigă chinul seară de seară. Sufocaţi de un sistem putred, revoltaţi, în aşteptarea unei schimbări ce pare că nu mai vine, oamenii ies în stradă. Au trecut 26 de ani: pentru ce? Nimeni nu ştie pe unde să o mai apuce sau ce să facă mai repede: să plângă morţii, să arunce cu pietre în vinovaţi, să lupte pentru schimbare, sau pur şi simplu, să aprindă o lumânare şi să se roage.

În dorinţa de a evita acest război ce nu ne aparţine, Ne e dor de tot şi de toate şi trăim cu speranţa unei Românii care să ne permită să trăim decent, să ne creştem copiii şi în care evenimentele de acest gen să fie doar o tristă amintire. Am crezut că suntem doar câteva zeci de suflete care vă suntem alături. Am fost naivi: Manchester-ul v-a fost şi el alături. Cu paşi timizi, în noaptea în care porţile bisericilor se deschid, am pătruns în Catedrala Holy Name Manchester. Am asistat la o minune: aflând de suferinţa unui popor, preotul din Biserică nu a avut nici o reţinere în a face o rugăciune specială, citind numele celor decedaţi, pomenindu-i şi rugându-L pe Dumnezeu să îi odihnească în pace. Când simţeam că visăm, o muzică venită din altă lume a început să răsune în Catedrala veche de sute de ani: o doamnă britanică din corul Bisericii a cântat “Doamne miluieşte” în română… Prin asta am spus tot.

Aseară, ne-am amintit de voi cei de acasă, formând un Colectiv. V-am mulţumit că ne aţi deschis ochii, că ne- aţi adus împreună şi că prin sacrificiul vostru involuntar lucrurile pot parcă să se schimbe. Sperăm că familiile voastre au simţit de departe gândul nostru bun şi că voi, românii, aţi simţit dispariţia graniţelor şi răsuflarea noastră în ceafă.

În speranţa că v-am adus un mic suport,

Românii din Manchester."

Citit 4301 ori Ultima modificare Luni, 09 Noiembrie 2015 14:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.