Evaluaţi acest articol
(9 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Ce legătură ar putea fi între actorul Patrick Duffy, interpretul îndrăgitului Bobby Ewing din serialul „Dallas”, familia gălăţeană Steluţa şi Nelu Ungureanu şi Festivalul de Film de la Berlin, care a început ieri? Documentarul de ficţiune „Hotel Dallas”, realizat de gălăţeanca Livia Ungur şi soţul ei, Sherng-Lee Huang, care va avea premiera mondială la Festivalul de la Berlin, fiind selectat în subsecţiunea Panorama Dokumente.
Despre toate veţi afla din interviul pe care, cu amabilitate, ni l-a acordat Livia Ungur, sau Livia Ungureanu, aşa cum o ştiu foştii colegi de la Liceul de Arte "Dimitrie Cuclin" şi de la Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi.

- Cum şi când s-a născut ideea filmului "Hotel Dallas"?
- Eu am crescut în anii ’80 şi serialul “Dallas” a jucat un rol important în copilăria mea. O dată pe săptămână, împreună cu părinţii şi sora mea, ne aşezam în faţa televizorului alb-negru şi ne uitam la “Dallas”. Eram fascinată de universul acela pe care îl descria serialul. Vedeam oameni frumoşi, îmbrăcaţi cu stil, care trăiau într-o vilă albă, luminoasă şi înotau într-o piscină superbă. Acestea au fost primele imagini pe care le-am văzut din America. Am emigrat în Statele Unite în 2004, dar dorinţa de a locui acolo s-a format, într-o anumită măsură, în copilărie, când mă uitam la “Dallas”. Personajul Livia din filmul meu este bazat pe aceasta experienţă.

Totodată, ideea acestui proiect s-a născut cu Parcul Hermes, de care auzisem, dar pe care nu-l vizitasem înainte de realizarea filmului. În primăvara anului 2014, am citit un articol despre viaţa lui Ilie Alexandru (om de afaceri român care a devenit cunoscut după ce a construit la Slobozia o replică a Turnului Eiffel de la Paris, dar şi al vilei familiei Ewing din serialul de televiziune „Dallas” n.r.), despre cum şi-a acumulat averea, despre extravaganţele sale şi despre declinul său, despre cum a ajuns să facă puşcărie pentru fraudă şi evaziune fiscală. Tot prin intermediul acelui articol, am aflat despre decesul sau. Pentru mine, povestea vieţii lui Ilie Alexandru reprezintă o alegorie pentru traiectoria României înainte şi după Revoluţie.
În film am împletit aceste două povestiri reale într-un scenariu fictiv, în care Ilie este tatăl meu. Tot fictiv este şi firul principal al acţiunii, în care un personaj de televiziune moare în serialul său şi se trezeşte în România într-o replică a casei sale de la televizor. Acest personaj este bazat pe personajul Bobby Ewing din “Dallas”, iar casa de la televizor este ferma Southfork din “Dallas”, a cărei replică se află în parcul Hermes din Slobozia.

- Unde au fost realizate filmările şi cum a fost să joci alături de părinţii tăi, Steluţa şi Nicu Ungureanu, dar şi de un actor celebru ca Patrick Duffy?
- Datorită unei burse de călătorie de la Universitatea Yale, am avut posibilitatea să filmez în vara anului 2014 în România, timp de opt săptămâni. Echipa de filmare a fost compusa din mine şi colaboratorul meu artistic, care este şi soţul meu, Sherng-Lee Huang. În afară de Slobozia, am filmat în Bucureşti, în parcul Brâncuşi din Targu Jiu, la Cimitirul Vesel de la Săpânţa, precum şi la casa bunicilor mei din apropiere de Tecuci.
Părinţii mei nu au pregătire ca actori. Mama a lucrat în confecţii, iar tata, la Combinatul Siderurgic Galaţi; acum sunt amândoi pensionari. Practic, mama s-a jucat pe ea în film, şi scena noastră împreună e o oglindă fidelă a interacţiunilor noastre în realitate. Tata joacă un personaj fictiv, bazat în parte pe Ilie Alexandru. A fost o surpriză foarte mare pentru mine să-l văd pe tata jucând; a adus o mare intensitate şi încărcătura emoţională rolului său. Şi a realizat asta prin intermediul unui cântec! Pe vremea comunistă, tata a făcut parte din brigada artistică şi cânta, la chitară şi voce. În film se vede cât de talentat e.
Când l-am contactat pe Patrick în legătură cu filmul, el nu ştia cine suntem. Am găsit adresa de e-mail a managerului sau pe internet. Niciodată nu mi-am imaginat că va accepta să participe în proiectul nostru, de vreme ce, evident, nu puteam să-l plătim pe măsura talentului şi a experienţei lui. Dar, după mai puţin de o lună, filmam cu Patrick în Los Angeles. A fost atât de extraordinar că a dat o şansă unui proiect de artă atât de neconvenţional şi unor regizori de care nu auzise nimeni până atunci. Şi, desigur, a adus atâta complexitate şi nuanţă rolului sau. E atât de natural, încât cred că multă lume nici nu-şi dă seama ce actor bun este.

- Care este mesajul pe care vrei să-l transmiţi publicului, indiferent de naţionalitate?
- Filmul are la bază un subiect foarte specific, şi oarecum kitch “Dallas” în România, dar sper să atingă emoţii pe care le simţim cu toţii. Noi toţi ne imaginam cum ar fi putut viaţa noastră să fie diferită de cea pe care o trăim. Cu toţii tânjim după un loc în care să ne simţim ca acasă. Stilul filmului este foarte neconvenţional, dar eu sper că stilul adânceşte şi complică experienţa emoţională a publicului.

- Ce înseamnă pentru tine şi soţul tău faptul că filmul va avea premiera mondială la Berlin?
- Sperăm ca premiera de la Berlin să reprezinte un început bun pentru viaţa filmului şi că-şi va găsi un public. În prezent, piaţa pentru filme independente de gen art house este aproape inexistentă. Ne-am dori enorm să aducem filmul şi în România. Să-l difuzăm într-un cinematograf sau pe un canal de televiziune în România ar însemna mai mult pentru mine decât premiera de la Berlin.

CV de artist: Cine este Livia Ungur

Pe când era elevă a Liceului de Arte “Dimitrie Cuclin”, Livia Ungureanu, devenită azi Livia Ungur, visa la o carieră în design vestimentar, dăruind adesea schiţe prietenelor sale. Cu toată pregătirea aprofundată în desen, pictură şi sculptură, n-a văzut, însă, un viitor în artă. Aşa că a absolvit Engleză - Istorie, la Universitatea “Dunărea de Jos” din Galaţi. „După absolvire, am câştigat Loteria vizelor pentru Statele Unite şi aşa m-am mutat la New York. Am lucrat câţiva ani în funcţii administrative, în acelaşi timp gândindu-mă şi ce carieră să urmez. New Yorkul este unul dintre cele mai mari centre de artă contemporană din lume şi, devenind din ce în ce mai familiară cu arta care se expunea în galerii şi muzee, am început să-mi dau seama că posibilităţile în artă erau mult mai vaste decât ceea ce învăţasem eu în liceu. Am descoperit arta de tip performance, arta video, instalaţii şi moduri conceptuale de abordare a artei despre care nici nu-mi imaginasem că există. Astfel, mi-am regăsit pasiunea şi pofta pentru artă şi m-am decis să continui studiile", ne-a mărturisit artista.
"A fost un proces care a durat cinci ani, deoarece nu mai studiasem arta la nivel universitar. De asemenea, la început aveam serviciul în timpul zilei şi puteam doar seara să învăţ. Am absolvit cu specializarea în artă vizuală, la Hunter College în New York, şi apoi cu diplomă de master, tot în artă vizuală, la Yale School of Art, în 2015. "Hotel Dallas" a început ca proiectul meu de licenţă. Acum lucrurile par să se mişte foarte repede, dar a durat foarte mult timp ca să ajung aici!", ne-a mărturisit Livia Ungur.

Citit 3796 ori Ultima modificare Joi, 11 Februarie 2016 18:36

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.