Eveniment de Cale Ferată (IV)

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Sigur că da! Uite-aşa stau pe marginea Horei şi urmăresc/analizez sobrietatea unui vals şi iureşul unei sârbe, eleganţa unui tangou şi clocotul unei ciulendre! Uite-aşa stau şi mă las mursecat de dilemă: să plec sau să nu plec? Uite-aşa se apropie seara...şi nu ştiu ce demon mă ţine ţeapăn în jurul „spectacolului” din ce în ce mai rar şi mai stins! Maria se eliberează din „strânsoarea” evenimentului şi mă pofteşte în ogradă, pe prispă, „să stăm de vorbă”! Zice că trebuie să plece neapărat, cu trenul de Iaşi, până la Bârlad! Acesta vine dinspre Galaţi şi ajunge-n halta Docăneasa cam pe la ora două şi-un sfert, după miezul nopţii! Mă ofer s-o conduc până-n gară, dar refuză spunându-mi că eu am mai mult de mers până la Zimbru decât ea până-n gară! Aşadar, când Maria trebuie să plece la tren şi eu (peste dealuri şi păduri) acasă, ne oprim la cişmeaua cu teică şi salcie uriaşă, pentru „formalităţile” despărţirii! Maria mă roagă să-i spun cea mai frumoasă poezie de dragoste! Desigur, mă comport şi-i recit încet, printre clipocirile apei şi în clarobscurul nopţii, o poezie a lui Tudor Arghezi: „De-abia plecaseşi. Te-am rugat să pleci./ Te urmăream de-a lungul molatecei poteci,/ pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi./ Nu te-ai uitat o dată înapoi.// Ţi-aş fi făcut un semn, după plecare,/ dar ce-i un semn de umbră-n depărtare?// Voiam să pleci, voiam şi să rămâi./ Ai ascultat de gândul cel dintâi./ Nu te oprise gândul fără glas./ De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?”...// Sigur că da! Maria-mi mulţumeşte şi pleacă Încolo, fără să-mi spună vro formulă potrivită cestui moment destul de bizar! E Ceva apăsător în crugul cestei nopţi, parcă! Ceva indescriptibil! Ceva hohotitor! Ceva nepotrivit cu intenţiile mele!...Stau lângă apă până când se aude fluieratul locomotivei care cară trenul cu Maria! Apoi, mai confuz ca niciodată, plec spre schitul Zimbru, aflat la distanţă de câteva mii de raze de Lună! Când se revarsă zorii, iată că ajung la Mama! E a doua zi de Paşti!...Spre amiază, trece pe la noi nenea Ionică, fratele lui tata! Vine de la Docăneasa, că lucrează în Galaţi şi face naveta cu trenul! Printre altele, ne spune că trenul de Iaşi „a tăiat” o fată chiar în noaptea care tocmai a trecut!...N-am avut curaj să merg la înmormântare! Cică a fost jale fără precedent pe Maidanul Nădejdii mele şi al Decepţiei sale!...Târziu, după ani şi ani, m-am dus şi am văzut Crucea de lângă Linia Ferată!...Doamne, ce femeie frumoasă ai trimis în Calea Ochilor mei! Oare de ce mi-ai luat-o?

Citit 741 ori Ultima modificare Vineri, 22 Iunie 2018 16:46

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.