Balada Cucului Mierlit

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

O scurtă călătorie (întâmplătoare ori intenţionată) prin poghiazurile Patriei din Ţara noastră te poate azvârli în ghearele unei triste Revelaţii: AU DISPĂRUT PĂSĂRILE! Îţi trebuie ochi de Argus ca să mai vezi, totuşi, câte una, pe ici, pe acolo, pitită şi spăimântată de civilizaţia modernă, fără nici o cântare, fără nici un tril! Nici o rândunică, nici o ciocârlie, nici o mierlă, nici o privighetoare! E o minune să mai auzi o viersuire-n salcâm şi-n tei, prin păduri şi prin hăţişuri, pe râpi şi prin grădini! Şi, dacă ai noroc să-ţi intre-n auzire o dezmierdare cu pene, ai senzaţia netă că cineva te păcăleşte cu play-back!...Sigur că da! Au murit! Au murit frumoasele mirări cu pene ale văzduhului! Au murit din cauza otrăvurilor cu care homo bezmeticus tratează seminţele! Ori le folosesc pentru distrugerea buruienilor, că ţăranul democrat nu mai face uz de sapă! Ori, pur şi simplu, s-au refugiat în Patrii din Ţări mai liniştite, mai cu Cap! Cum să stea o cinteză sau un cuc în pădurea Gârboavelor când mârlanul cu Grătar şi cu Manele bagă Teroare în orice Forţă Aeriană Păsărească? Şi când „seceta a ucis orice boare de vânt”? Ascultă comanda la mine!...„Mai trimite-mi nişte ploaie/ că mi-i rău şi mă usuc/ şi mă uit ca mătrăguna/ la prohodul unui cuc!/ Unui cuc suav şi tandru,/ zvelt şi straşnic şi haihui,/ amator de bella-donna!/ Este cucul nimănui,/ cucul blestemat întruna/ când se-ngână-ntr-un trist ceas/ şi trezeşte toată lumea,/ să trăiască ce-a rămas!/ Zice cu! şi cu!...şi crede/ că-i deştept şi sfânt şi drag/...şi (în)cântă cuca-bela/ lui din celălalt copac/...şi-o aşteaptă şi-o aşteaptă/ mândru, spilcuit şi lord,/ lăcrimând din cracă-n cracă/...a făcut atac de cord:/ i-a întrat o clipă-n sânge/.… [timpu-i crud şi-nşelător,/ calcă peste ne-răbdare,/ peste greu, peste uşor!/ cinic, sadic, lung sau scurt,/ calcă peste toate cele,/ nu condamnă, nici nu iartă,/ face praf nădejdea toată!]//...Mai trimite-mi nişte ploaie,/ că-s turtit de-atâta sete/ şi mă uita la cuca-bela/...(printre spini, printre nuiele).../ cum îşi duce remuşcarea,/ cum începe să regrete,/ cum abia strigă-n pustie:/ unde-i cucul de-altădată?!”//... [Publicitate: „Moartea durează cât Drumul până la Naştere! Stau pe genunchi, în Altarul Poeziei...şi zic: aici hodineşte Roaba lui Dumnezeu, Privighetoarea!” – (Iolanda Cremene - „Reculegere”)]

Citit 330 ori Ultima modificare Marți, 10 Iulie 2018 18:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.