Ce minunat mi se pare acest peste/drum! parcă ar fi partea aceea, partea drumului cu o singură parte! parcă nici nu-mi vine să trec! parcă nici nu-mi mai trebuie papă! parcă, deodată, nu mai sunt omul care are drum cu două părţi, ci omul care trăieşte toată viaţa în/peste drumul cu o singură parte! cum naiba să nu-mi piară foamea când, în sfârşit, am posibilitatea să văd asemenea minune?... (cred că omul de dincolo se uită la mine şi crede că eu sunt omul de dincolo, şi nu el! cred că omul de dincolo începe să nu se mai cunoască pe sine, gândindu-se că, fiind eu, trebuie să treacă dincolo şi să-şi cumpere papă!)... Hai, gata, mă uit în stânga, mă uit în dreapta... (drumul meu are două părţi, nu?)... şi încep să trec peste! omul de dincolo se nu se uită nici în stânga şi nici în dreapta... (drumul lui are numai o parte, nu?)... Gata, sunt trecut! sunt trecut! sunt trecut!... şi mă uit să văd unde-i omul de dincolo, în loc să mă uit să văd unde-i omul de dincoace!... Sigur că da! omu-i în partea cealaltă şi se uită la mine cum am trecut, cum sunt trecut şi cum, dacă tot am trecut... mă duc să-i iau nişte papă!... Sigur că da! îmi iau păpică... (vorba omului din partea cealaltă a omului aflat lângă drumul cu o singură parte: nu-mi mai trebuie papă, dar de la ea/el am plecat cu gândul să-mi cumpăr Pace şi Iubire, dacă nu se mai dă de pomană, dacă toţi au uitat cât Război şi câtă Ură s-au consumat întru ne/norocirea drumurilor cu două părţi)... Hai, gata, sunt tare flămând, intru în magazinul cu alimente, văd un domn şi o doamnă... întreb dacă au "băgat" Pace şi Iubire, iar domnişoara vânzătoare zice că trebuie să stau la rând! şi stau, şi stau, şi stau... la rând!... că domnul "măscăreşte frumos" cu vânzătoarea de pace şi iubire! cu o mână ţine pâinea, şi cu cealaltă mână se scarpină în fund!... şi se holbează la mine, şi parcă ar vrea să-mi spună: ce te uiţi, bă? nu ai mai văzut dobitoc?... şi vânzătoarea de parizer şi pace şi iubire (se) hlizeşte delicat, o doare în muntele lui... că eu vreau olecuţă de păpică!... şi scărpinătorul în fund se scarpină vehement şi profund, şi mai cere nişte pâine, şi mai cere nişte caşcaval, şi tare mi-i frică nu cumva să ceară pace şi iubire, şi să se termine, şi eu să nu mai apuc!... Hai, gata, chiar e culmea! cumpărătorul continuu are ambele mâini ocupate, dar se descurcă de minune, se scarpină cu pâinea, se scarpină cu pacea şi iubirea pe care aia le vinde, iar ăsta trebuie să le zvârle, că doar nu-i nebun să le folosească după ce s-a scărpinat cu ele, sfidând răbdarea ne/muritorului la rând!... (Stai să vezi!)
Cealaltă parte-i din ce în ce mai Departe (II) Scris de Ion Zimbru
