Ce bine că, în sfârşit, pleacă scărpinătorul din magazin! sper să-mi iau şi eu o ţâră de pace şi iubire, dacă nu cumva o va lua pe toată doamna din faţa mea, fiindcă văd că are un morman de sacoşe pline cu altfel de pace şi cu altfel de iubire (în tele/viziunea ei, desigur)... Sigur că da! iată, stimabila cocoană, ţeapănă în halat şi cu o pungă de plastic peste părul în bigudiuri, se pregăteşte îndelung să înceapă să cumpere! observ că o cunoaşte pe vânzătoare, că se trag de şireturi, se tutuiesc, se mângâie pe vorbe, îşi permit o droaie de substantive cu perdeaua trasă pe jumate, ori fără perdea, încercând să râdă în şoaptă, dar reuşind să spargă zidul sonic printr-o complicitate specifică nesimţirii feminine de cartier!... (oare ce ar zice omul care trăieşte toată viaţa peste drum? cred că s-ar cruci, s-ar închide în sine şi ar părăsi partea aceasta, nu? cred că n-ar fi în stare să ia măsuri împotriva acestor caţe făcătoare de draci! şi cred că şi-ar spune şi şi-ar scrie, pentru ultima dată: subsemnatul om care trăieşte toată viaţa peste drum, întrucât constat cu mâhnire că până şi nesimţirea feminină îmi tulbură partea, mă rog mie să-mi aprob plecarea într-o parte care nu are nici o parte, iar dacă nu vreau să-mi aprob, să mă oblig să nu întârzii nici o secundă în faţa şi în spatele nemerniciei, să dispar fără a-mi dori şi fără a râvni vreo altă naştere, vreo altă existenţă!)... Sigur că da! iată, chiar termină pregătirea, şi chiar începe să cumpere, dar nu aşa, brusc, ci prin întrebări şi sâcâieli fundamentale: "ştii, fato, cumva ai băgat deodorante din alea, de care am cumpărat atunci, ultima oară, dacă-ţi mai aminteşti, din ăla pă verde, fiindcă din ăla pă roşu nu-mi place?... ei, dacă n-ai pă verde, dă-mi pă negru, că mi-a zis vecina de sus că-i bun şi ăsta pă negru, cică-i foarte aromat, ţine mult, e tare!... ştii, fato, ia dă-mi să încerc şi unu pă alb, că poate-i plăcut, şi văd că-i şi mai ieftin, nu?... a, era cât pe ce să nu-l văd, ştii, hai, că mă grăbesc, dă-mi să încerc şi unu din ăla pă mov, că se asortează bine cu negrul din rochia mea de noapte, o ştii care, nu? aia cu care l-am căpiat pe Vasile, numai că atunci am folosit deodorant pă verde, dar din ăsta n-ai acum, nu?... hai, că văd că omul din spatele meu dă în clocot, dă în somn, s-a apucat de citit, că aşa-s ăştia, vin la magazin şi se apucă de citit, în loc să stea frumos la rând!... hai, dă-mi de care mi-ai da, că-i târziu! dă-mi din ăsta pă galben, că-i place şi lui Vasile, îl dau şi pe el la ocazii din astea!"... Partea cealaltă-i din ce în ce mai departe!
Cealaltă parte-i din ce în ce mai Departe (III) Scris de Ion Zimbru
