Răspund: "nu ştiu dacă pot să trec, azi, pe la matale, dar stai un pic să-mi revin! cum, adică, m-ai auzit din ogradă? zici că vocea care se izbea de clopot este vocea mea, era vocea mea? acum, când vorbim, de ce nu se mai aude din sâmburele lumânării, de ce nu se mai loveşte de clopot? vrei să spui şi să cred că nu orice cuvânt are loc în Memoria Universală? sau te ţii de glume?"...Eforul mă ascultă, zâmbeşte ca din altă lume, îşi trece ochii prin mine, înainte şi înapoi, de câteva ori, pare că vrea să-mi replice, dar nu are timp, ori nu-i locul şi momentul potrivit pentru rostiri înalte, ori vrea să-mi smulgă promisiunea unei vizite în după amiaza care vine. Dacă îmi trebuie o explicaţie în legătură cu Memoria Universală, n-am încotro, mă oblig să trec pe la el când mă întorc de la vale. Sigur că da! am nevoie de o explicaţie, de o discuţie referitoare la cine, la ce şi unde se stochează ce zic, nu? fiindcă, şi în acest caz, nu cumva am "de-a face" cu Gena Universală? oare nu cumva Cel cu Centrul peste Tot nu-mi dă nici o şansă, nu "închide ochii" la nimic, nu mă poate lăsa să ascund nimic, nici măcar "simpla" ucidere a unui melc? nu cumva toate viitoarele mele sunt scrise pe fruntea Universului, adică şi pe fruntea fiecăruia, şi pe fruntea mea, adică?...Gata, în faţa clopotului şi în ochii lumânării, îi promit lui nea Emil Batog o revedere peste câteva ore. Îi promit şi plec spre locul de unde nu am mai luat autobuzul de fără un sfert. Nu-i nimic, îl iau pe cel de şi jumate. Bineînţeles, altă jumate, nu aceea de dimineaţă. Sigur că da! Iată, trec din nou prin Aria Câinilor. Sunt mai mulţi. Păi, cum să nu fie? Doar se înmulţeau, adineauri, nu? Aşa "repede"? Dacă acest "adineauri" este altul, nu acela de dimineaţă, şi mă îndreptăţeşte să spun aşa "târziu"? Sigur că da! Iată, trec din nou prin Aria Melcului ucis. Sunt mai mulţi. Şi vii, şi striviţi...şi Dincolo, victorioşi liniştiţi în Marea Traversare....Iată, e şi jumate! Deja-i timpul să mă duc la epitrop! Da, nu mă mai duc la vale! Dacă nea Emil nu are cui da Explicaţia Aceea, şi o dă la câini, şi o dă la melci, şi o dă pe Apa Sâmbetei...sau, pur şi simplu, n-o dă nimănui?...Da, sunt pe drumul înapoi, sunt lângă clopotniţă, sunt lângă lumânări...Unde sunt lumânările?...Nu mai sunt, au ars, s-au topit, s-au dus!...Simt Vocea în aer, în bronz, în Nisip...dar nu-i vocea mea! Oare a cui o fi? Aud: "atât şi atât...şi nimic altceva:/ scurmă păcatul în inima mea.../ oriunde aş fi şi oriunde-am să merg:/ iartă-mă, iartă-mă, domnule melc!"...Sigur că da!
De regulă, sunt foarte Atent (V) Scris de Ion Zimbru
