Lacrimile-s bune de Leac

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Fii primul care postează comentarii!

Stau de vorbă cu doamna Maria. Doamna Maria stă peste drum. Stă frumos. Şi aşteaptă. În aşteptare, să nu aibă impresia că pierde timpul şi sâcâie vremea, mă iscodeşte. Frumoasă iscoadă! Trăsături fine! Contur de amazoană! Şi ce ochi de sirenă! Veşminte elegante! Picioare lungi până la capătul celălalt al răbdării! Şi mâini lungi, lungi, lungi... până la mine! Şi ce sâni hapsâni şi căpietori, dacă nu vrei să nu fie vorba despre altceva în discuţia cu doamna Maria... şi dacă te pune monşer Sarsailă să nu-ţi mai poţi stăpâni inima sărită din balamale! Şi vorbeşte limpede, articulează cuvintele foarte delicat! Se vede că i-a plăcut Morfologia şi Sintaxa, că-i soră de sânge cu Semantica! Se aude că are suflet crescut şi educat cu cele mai înalte acorduri ale salcâmilor-moromeţi în partea de sud a Moldovei de nord! Şi se mai vede că aşteptarea-i durează de când hăul şi pârăul, fiindcă i se poate citi un aer de tristeţe discretă pe chipu-i angelic, dar serios şi dependent de respect! Vorbeşte şi mă întreabă dacă ştiu să scriu despre Maria! Şi-i spun că nu ştiu să scriu despre Maria, dar ştiu să recit despre Maria! Uite-aşa recit: "Azi am primit cea mai frumoasă scrisoare/ de la Maria aceea înaltă şi tristă./ Citeam cu gura plină şi gata să plâng,/ iar ea se uita la mine, iar eu nu aveam batistă!// Era înaltă pentru că vroia să ajungă la cer./ Era tristă pentru că, din întâmplare,/ am găsit-o într-o pădure de salcâmi/ şi am lăsat-o singură şi fără nici o cărare!// Apoi mi-am cumpărat o icoană cu Maria/ şi am bătut-o într-un cui foarte mare,/ nu cumva să dispară când sunt plecat/ să aduc aproape pădurea din întâmplare!// Şi citesc, şi citesc... şi nu-mi vine să cred/ că tocmai ea şi tocmai de acolo îmi scrie/ ce face, ce este şi cum este lângă cer.../ doamne, doamne, ce înaltă şi tristă Marie!”//... Doamna Maria tace! Adică nu tace! Îşi şterge cu batista două lacrimi date din ochiul drept! Şi două lacrimi date din ochiul stâng! N-am mai văzut şi n-am mai auzit de mult patru lacrimi de Marie! Şi tare rău îmi pare că nu m-am străduit să mi le dea mie! Că am în buzunarul de la piept un lacrimatoriu din lut special pentru plâns de Marie! Că-s foarte bune pentru inimă rea! Să le ascult, mai întâi, susurul copleşitor, adunat pe drumul dintre suflet şi gene... şi apoi să le beau ca pe-un elixir, ca pe-o vrajă făcătoare de minuni!... Parcă ghicindu-mi frământarea, doamna Maria îmi zice să nu mă supăr şi că sigur mai are de plâns şi de îndurat în strania-i aşteptare!... Îi mulţumesc şi plec în/spre partea de nord a Moldovei de sud! Doamna Maria rămâne pe partea cealaltă şi are cincizeci de ani! Oare de unde ştie că lacrimile-s bune de leac?

Citit 554 ori Ultima modificare Vineri, 28 Iunie 2019 17:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.