Demult! Primăvară! Vine cucu! Are numai o aripă! Cealaltă i-a căzut deasupra Bagdadului, pălită de-un proiectil rătăcit! Aşa, unu pe trei mort şi doi pe trei viu, pare stăpân pe sine! Vine mai încet decât agale şi intră victorios în spaţiul aerian al ţării din patria noastră! Zice „cu”... zboară un kilometru... zice „cu”... Ce lungă linie de unire! - zice timpanul societăţii de consum.
Din ce în ce mai puţini şi mai bătrâni, nişte copii măsoară microbii cu pasul şi se joacă de-a primăvara, de-a varza, de-a lupul, de-a capra, de-a Hercule, de-a Afrodita, de-a şcoala, de-a Vladimir, de-a Ileana, de-a ştirile Pro TV! Se joacă şi bandajează cucu, cu curiozitate, cu cuvinte curtenitoare, cu curcubeu alb-negru, cu cunoaştere şi cu cuvioşie ancestrală! Cucu iar zice „cu”... zboară un kilometru cub... iar zice „cu”...! Ce pasăre rară la vorbă! - gândesc părinţii în bătătură, la sifon, în garaje, la 6 din 49.
Orăşenii merg la serviciu, sau la crâşmă, sau la gagici, sau la întâmplare! Iar ţăranii, din ce în ce mai puţin sfinţii noştri ţărani, îndreaptă obrazul pământului cu sapa, cu asprimea palmelor înnobilate de pâine! Nevestele lor, din ce în ce mai puţin sfintele lor neveste şi din ce în ce mai puţin sfintele noastre mame, aprind focuri în grădini şi în sobe, lumânări în biserici, tămâie pe mormintele Istoriei, doruri în suflete ne/uitate de Dumnezeu! Cucu pluteşte... şi iar zice „cu”... caută un pom de zăbavă... zice „cu”...! Ce pasteluri, ce oameni, ce Patrie! - gândeşte continuul cuc. Jos, sub ochii Celui de Sus, nişte femei discută cu găinile subţiri şi rare, cu iarba, cu feciorii şi fecioarele care au uitat să mai vină pe acasă!
- Nu l-ai văzut pe Ştefan, băietul meu, singurul meu băiet, prin Galaţi? - mă întreabă nenea Vasile, fratele lui tata, ducându-se sau venind de la fântână, căruia îi murise feciorul într-un eveniment de cale ferată, în gara Folteşti.
- L-am văzut, nene Vasile! În fiecare zi ne întâlnim şi ne ţinem de neamuri şi de glume! Vrea să vină acasă, dar nu mai are timp!
Unchiul se opreşte, căldările tremură, vorbele cad necruţătoare.
- Ei... dacă nu poate... spune-i că am să vin eu la el... fiindcă şi mă-sa o plecat să-l vadă... şi ficior-su...! Aşa să-i spui!... Hai să-ţi dau un pahar cu vin!...
Stăm pe prispă! Nenea Vasile stă ocupat cu un fel de rugăciune, şi cu un fel de lacrimă, şi cu un fel de singurătate! Eu stau cotropit de minciună, parcă vinovat de toată nenorocirea lui, cu paharul înclinat a cădere de strop pentru pomenire! Un cuc, parcă acelaşi cuc, stă pe creangă de măr şi ne priveşte serios şi bucuros că-i creşte aripa pierdută deasupra Bagdadului! Zice „cu”!... şi iar zice „cu”!...
Doamne, ce meri are nenea Vasile, fratele lui tata!
