doamna lehamite mă strigă şi bate la poartă
şi spune că vrea să-i dau dulceaţă de cireşe amare,
dar nu pot s-o aud şi să-i deschid şi să-i dau
fiindcă dorm din ce în ce mai adânc şi învelit cu ziare !!!
doamna lehamite nu se dă bătută
şi strigă din ce în ce mai tare şi mai mult şi mai înalt,
sfărâmă poarta, sfărâmă uşa,
intră la mine ca o distrugătoare maşinărie de asalt
şi începe să mă dezvelească şi să citească ziar cu ziar,
foarte atentă şi mormăind cuvinte ne/vertebrate –
şi mă află, în sfârşit, ca pe un anunţ,
ca pe o ştire seacă, de ultimă oră, la „mica publicitate” !!!
(Din colecţia „Cele mai simple poezii rămase tablou”)
