Amintiţi-vă! (VII)

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Da...de trei ori "da" pe adresa părinţilor mei şi ai unor dumneavoastră! Şi ei...din ce în ce mai puţini! Şi dumneavoastră...din ce în ce mai puţini! Şi ei, şi dumneavoastră, din ce în ce mai puţini, însă din ce în ce mai dragi şi mai importanţi! Pentru că, pe poezia mea de onoare, aţi rămas singurul şi ultimul "fără de care nu se poate"! O să vedeţi, cum am văzut şi eu, după ce nu veţi mai putea întreţine mirarea într-o lume umplută cu babilonie şi jaf, după ce veţi sta la doi metri sub grâu şi vă veţi sprijini literele de pe cruce cu mâinile care-au netezit obrazul pământului...să nu se împiedice apa în care a plâns Dumnezeu...o să vedeţi cum aţi făcut din voi un "sine qua non", cum aţi vârât (în istoria adevărată) opincile şi pestelca, berta şi gumarii, tălpile desculţe prin rouă şi prin mărăcini, cântecul şi bucuria de vreme bună când plouă şi când viscoleşte...dar şi sapa, şi lopata, şi grebla, şi sarea din palmele voastre mângâietoare de mămăligă şi pâine! Şi o să vedeţi pe mâinile cui au început deja să rămână minunile lăsate de voi pe ţărnă şi pe cer, minunăţiile trecute pe linia vieţii şi pe linia iubirii, mila şi respectul, libertatea de a nu scuipa obrazul Planetei, fiindcă voi sunteţi ai Domniei Sale, şi nu Domnia Sa-i a dumneavoastră! Şi o să mai vedeţi de ce şi cum vă strigă fântânile înapoi, de ce şi cum vă plâng păsările-n aer şi pe sârma caselor vălătucite de osteneala ochilor voştri senini în război şi-n pace, de osteneala sfântă (vorba prozatorului Ion Avram) şi des/cântată sub/de atâtea şi atâtea linii cu aripi, admirată de atâtea cercuri hodinindu-se în linii drepte şi-n tot atâtea lacrimi lăsate de irisurile voastre-n atâtea şi atâtea dealuri şi văi, în atâtea şi atâtea zăpodii şi poghiazuri, pe atâtea şi atâtea picioare de plai!...O să vedeţi! Fără greşeală...o să vedeţi! Eu am văzut! Şi am să vă spun ce şi cum am văzut! Ce şi cum s-a întâmplat! A fost foarte frumos! Frumos ca un băiat de zăpadă! Ca o fată de zăpadă! Ca un om de zăpadă, adică! Cum vorovea poetul acel sărac şi anonim: "Vine iarna peste mine, cu şenile de zăpadă,/ mi se-nfige-n creier crucea subţiindu-se de ploi,/ am trecut de primul viscol care-a vrut să mă re/vadă/ şi am auzit strigându-şi teiul frunza înapoi!// Lunecărilor de sănii le sunt îngerul aproape,/ oameni cu veşminte albe văd iubindu-se în ger.../ mi-este cald de-atâta viscol,/ simt că nu mă mai încape/ haina mea rămasă nouă de pe vremea lui Homer!"...[Stai să vezi!]

Citit 880 ori Ultima modificare Luni, 25 Ianuarie 2021 19:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.