TEZĂ la SUPERBOREEA

Scris de Ion Zimbru

Vineri, 18 Iunie 2021 00:00

Mi-a citit toate lucrările de control, însă nu mi-a pus nici o notă. Mi-a trimis un mesaj şi mi-a zis că nu mai are note, că le-a dat pe toate pentru tot felul de lucrări şi pentru tot felul de "repezeli semantice", cum scrie Nichita Stănescu. Însă, pentru ca să nu pic în balta cu depresii, m-a rugat să dau lucrare de control şi la ea. Chiar mă bucur şi chiar dau: "Aş putea să jur că-i cea mai frumoasă femeie din oraş. Aş putea să mor preventiv pentru mâinile sale îndelungi până departe, pentru ochii săi mari şi amari. Jur că sunt gata de coasă/cosit printre greierişuri şi printre grâuri, aşa, să-i tai orice substantiv din cale, numai să vină (sălbatecă) în carte, în ultima mea carte! Băieţii se spânzură de bucurie, dar ea se face că nu-i vede. Şi le împarte coliva la cerşetori. Şi rămâne cea mai frumoasă. Şi nici n-o mai întrece nimeni la surâs... dar umblă încolo şi încoace, caută loc sigur şi singur de plâns. Şi, adeseori, se duce şi seduce liniştea cărţilor, rece, foarte rece! Şi, când merge şi pleacă şi trece şi vine şi vrea să-l cunoască pe cel mai simplu necunoscut din toată lumea, băieţii pică din ştreanguri, se lasă de moarte, fiecare se crede mister, fiecare râvneşte la ea: această femeie tămăduitoare şi fără de nume, clevetită şi furată din carte... şi uitată în carte! Jur, aş putea să jur că ea-i o femeie fatală... şi nu mai are vreme şi timp să iubească statui necioplite, nu are haz să mai cucerească istorii, ori să înjuge regi şi împăraţi fără scofală, care au trecut prin foc şi prin sabie toţi ochii mari şi amărui, atâtea şi atâtea fecioare sterline, au dezvânturat aripile morii, au dat de-a dura atâtea imperii şi universuri, însă au îngenuncheat la picioarele-i de primadonă, i-au dus trena şi i-au dus dorul! Jur, aş putea să jur că ea a făcut dragoste pe rug şi pe rugăciune, căci se re/naşte continuu, încet şi fără de prihană. Pot să înjur ţiganca aceea, care mi-a luat bănuţii de pâine şi îmi zice/ghiceşte că trebuie să fug până mor de bucurie, să fug până dincolo de orice Nazaret, pentru această femeie fără nume: Superboreea!" Jur, pe singurătatea mea de onoare jur: în fiecare dimineaţă, această femeie vine  dinspre nord, continuu vine dinspre nord, numai dinspre nord, însă nu (mai) ajunge niciodată... la mine, pe marginea mea! Sigur, cred că nu există sud! Şi, din cauza lui, a cestui sud inexistent, uzez de condiţionalul operativ, mă declar învinsul aşteptării, dar nu m-aş opri (nicicând şi nicicum) din pândă şi încăpăţânare!