Dragă (şi foarte scumpă) Marie de la Maternitate, tu eşti cea mai distinsă şi cea mai elegantă şi cea mai blândă şi cea mai moşitoare dintre toate celelalte Marii! Nutresc părerea de rău că nu am trecut şi eu prin mâinile tale la facerea mea! O nutresc fiindcă cei şaizeci de mii de copii pe care i-ai moşit în tot de-a lungul şi în tot de-a latul carierei tale au ajuns mari! Nu au rămas ca mine, mici, adică! O nutresc fiindcă prefacerea şi facerea şi refacerea lumii sunt indispensabile, chiar dacă, atunci, în acel Răpciune Astral, Maternitatea era/funcţiona taman unde le apucau Durerile Facerii pe Sfintele Femei ale Pământului Moldav! Sigur că da! Pe mine m-a făcut mama-n căruţă!... Şi nu m-am îmbolnăvit nici o clipă în toată Fabuloasa mea Copilărie! Pentru că în căruţă era numai nu(mă)uitare şi cicoare şi holbură şi mătăciune şi mâna(maicii)domnului! Şi nu mai era loc şi pentru ăia care produc din alea nosocomiale, nu?... Aşadar, dragă (şi foarte scumpă) Marie de la Maternitate, pentru Curajul de a fi moşit atâţia copii câţi să încapă într-un Tecuci, pentru Profesionalismul tău şi pentru Candoarea ta Exemplară, îţi trimit (prin ziar) cel mai frumos text despre Re/Naştere şi Re/Moarte, despre Iubire şi despre Tămăduire prin Iertare şi prin Nădăjduire! Iacătă! „a scrie pe zăpadă că iubirea/ duce aşa cuvintele la cer/ şi le îngroapă pentru totdeauna/ unde începe vecinic doi-pi-er/ şi raza stă în scutece curate/ în primul zero (templu şi pelin)/ întinde mânuri dincoace şi cere/ întâiul pic din laptele divin!// a scrie pe cărare cum regretul/ de a fi fost nemernic e păcat/ şi nu mai sunt iertări şi mântuire/ când paşii către mine s-au uscat/ iar fluturii pe care i-am găsit/ la o fereastră cu pervazul strâmb/ abia îmi mai încap în buzunare/ printre silabe mov şi flori de câmp!// a scrie despre sud la întâmplare/ e ca şi cum n-ar fi un pic de nord/ unde să verşi o biată călimară/ cu primăvara şi stiloul mort/ unde un sfinx în faşă dă târcoale/ stelei polare care a murit/ dar n-o îngroapă nimeni niciodată/ căci nimeni n-o termină de citit!// a scrie din senin că aşteptarea încetineşte sângele-n cocori/ şi patinează clipele-n oglindă/ cum se târăsc silabele-n scrisori/ şi ce vitez-o fi având iubirea/ dacă-i târziu şi încă n-a venit/ începe toamna parcă ar începe/ un risc ştiut un glonte rătăcit!”//... [Publicitate: „aici, mai dulce curge vinu-n teasc/ şi om mai bun ca moldoveanul nu e!/ aici, chiar şi copiii când se nasc,/ în faşă au proiectul de statuie!” - (Adrian Păunescu)]
PLUS O SCRISOARE... DESCHISĂ Scris de Ion Zimbru
