Pajura şi Marţafoiul

Scris de Ion Zimbru

Vineri, 05 Mai 2023 00:00

Într-una din zilele săptămânii trecute, până în orele amiezii, când ploua normal şi care mai de care grăbit abia mai prididea să se suie-n troleibuzul de pe traseul 102! Aglomeraţie! Nervi! Necuviinţă!... A doua staţie de după aşa-zisa Casă de Cultură a Sindicatelor! Se deschid uşile! Lumea se năpusteşte să se urce! Vreo câţiva care voiau să coboare, nu mai reuşesc! Alţi vreo câţiva îşi fac semnul crucii! Mulți pe scară! Maşinăria nu are voie să plece în aceste condiţii precare! Mai ales că, iată, o cocoană vrea să se suie-n troleibuz, dar, atenţie, cu umbrela deschisă! Şi împinge! Şi deranjează! Şi dă din coate! Şi dă din gură! O, Doamne, ce mai dă din gură! Fiindcă se crede incomodată fizic şi moral! Crede, sărmănica de ea, că ploaia şi călătorii sunt vinovaţi de situaţie, iar nu creieraşul ei cu logică de fier forjat!... Desigur, nu pot să nu fiu indignat de absurdul cestei scene parcă rupte dintr-un film cu proşti! Şi mă comport în consecinţă!... Şi-i zic încet şi cât se poate de mătăsos: „Stimabilă doamnă, de ce n-aţi închis umbrela înainte de?”... Această propoziţie simplă şi necesară avea să mă coste mult mai scump decât îmi imaginam! În naivitatea mea de etician inutil pe străzile şi în mijloacele transportoare comune credeam că madama prezintă scuze şi trece la executare, adică strânge substantivul enorm! Nici gând! Praftura abătută asupra mea, însoţită de priviri mai abitir decât ale unei pajuri căreia i s-a luat prada de sub control, m-a năucit literalmente! Başca, un „domn” cu pantofi albaştri şi cu sacou în carouri, cu blugi destrămaţi şi cu şapcă verde, dar şi cu alură şi mutră de marţafoi, mă ia la mărunţit astfel: „Ce vrei, băi, boşorogule? Ce te iei, băi, de lume? Cine p... mă-tii eşti tu, băi? Fiecare se suie cum crede, nu cum crezi tu! Ai mare noroc astăzi, că astăzi sunt foarte calm! Dacă nu eram, îţi dădeam laba la ochi! Auzi?”... În rest, tăcere! Nici o părere, nici o opinie, nici o ripostă!... Parol, mi-au dat lacrimile, muşchiul cardiac mi-a intrat în fibrilaţie... şi am coborât la prima oprire a troleibuzului arhiplin cu Laşitate şi Indiferenţă!... Dumnezeule, nu-i aşa că această Ploaie este Apa în care ai plâns Tu? Oare de ce „oamenii” se uită la Cer şi înjură Ploaia? Ce ochi albaştri ai, Dumnezeule! Taman cum Cerul după această Ploaie pentru care Părinţii vieţii mele, în toată Viaţa lor, au netezit Obrazul Pământului, să nu se împiedice Apa în care ai ştiut să Plângi! Iar pe cei care suduie... IARTĂ-I, DOAMNE, CĂ ŞTIU CE FAC!

Divina Tragedia, Colecție

NEC PLUS ULTRA, Colecție