Nu ţi-am mai scris de mult, Doamnă! Nu v-am mai scris de mult, Doamnelor! E din ce în ce mai în zadar!
Şi, conform axiomei Poetului care a stabilit/stabilizat Ordinea Cuvintelor, „scrisul încetineşte gândirea”! Nu?... Dumneavoastră aveţi ceva de spus în acest sens? Aţi încercat vreodată să scrieţi... şi-apoi să calculaţi şi să constataţi câtă Revelaţie aţi Pierdut prin încetinirea/încetarea Gândirii cel puţin o secundă? Spre pildă, când scriu despre Apă, trebuie să scriu astfel, încât să semene cu Apa Reală, nu cu alt fel de Apă! Şi, într-acest Moment, nu mai am timp să gândesc şi să aflu că mai sunt şi alte feluri de Ape! Şi, când scriu despre Seară, Seară trebuie să se facă după scriere! Tot aşa şi când scriu despre Noapte şi despre Dimineaţă şi despre Ziuă! Nu?... Uite, am să scriu, în cele ce urmează, despre trei Doamne într-o Doamnă! Şi, din cauza/mulţumită intenţiei, nu mai am timp să gândesc dacă merită, dacă această Doamnă (mai) există!... Urmăriţi şi vedeţi cum, într-adevăr, se probează sintagma poetului Nichita Stănescu! Şi cum nu numai propriul Scris, ci şi Scrisul Altcuiva încetineşte Gândirea!
Bună seara, Doamna mea de Seară!/ vezi, la noapte, poate mă visezi/ căutându-ţi Rochia de Stambă/ prin Tăcerea Marilor Livezi/ ale Vremii când stăteam la Pândă/ şi veneai... veneai... veneai să scuturi/ Mere interzise Nemuririi/ şi păzite de Poeţii-fluturi!//
Noapte bună, Doamna mea de Noapte!/ îţi trimit un Vis cu Măr şi Vals!/ muşcă-l fără Milă, şi dansează-l!/ eu nu pot... eu sunt Titanic Fals,/ umblu fără Rost prin Veşnicie/ şi nu întâlnesc nici un gheţar!/ vezi, nu am nimic, n-am nici o Rană/ şi mă ştie Lumea în Zadar!//
Bună dimineaţa, Doamnă Dimineaţă!/ a fost dulce Mărul? Valsul ţi-a ajuns?/ ai văzut cum Steaua Falsului Titanic/ pâlpâie, de parcă nu mai are Sus?/ şi abia se ţine de Lumină, parcă/ vrea să se oprească şi să vină Jos,/ să primească, Simplu, Sărutarea Gheţii?/ fără Veşnicie, nu e mai Frumos?//
[Publicitate: „Ca şi cum ai vedea munţii plângând,/ ca şi cum ai ceti în deşerturi un gând,/ ca şi cum ai fi mort şi totuşi alergând,/ ca şi cum ieri ar fi în curând/ - astfel stau palid şi trist, fumegând” - (Nichita Stănescu - „Semn 5”)]... NEC PLUS ULTRA!
