LOVITURA (IX)

LOVITURA (IX)
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Hai, gata cu cheful, gata cu chiolhanurile, gata cu toate bunele şi relele post/ritualice! mai am de plâns, mai am de urlat! am de învăţat mersul pe jos! că, uite, biata mama s-a săturat să mă tot poarte în braţe şi să mai şi fie blândă cu nazurile mele! am de învăţat să vorbesc, fiindcă, uite, nu-i pot răspunde mamei la întrebări, nu-i pot da răspunsuri la întrebările sale despre mine, despre comportamentul meu ciudat pentru fragedul timp şi pentru frageda vreme a prunciei în care stau de la șaptezeci până la zero, nu de la zero până la nu ştiu cât, nu de la zero până când se plictiseşte cerul şi pământul, până când se supără karma şi mă dă afară din acest Nimic, şi mă trimite în alt Nimic, adică Nicăieri!... Gata, vine primăvara, vine vara, vine toamna, vine iarna! şi mă tot întreb de ce vin astea toate? de ce nu stau în banca lor, acolo, unde le-a făcut mumă-sa?... Gata, am învăţat să încep să vorbesc oleacă! nu mult, dar suficient ca să o crucesc pe mama când o rog foarte frumos sau foarte urât (urlând, adică) să-mi bage în cap ce sunt alea care vin zburând, primăvara, şi pleacă zburând, toamna! care vin mai puţine şi pleacă mai multe! sau, dacă te uiţi din partea cealaltă, vin mai multe şi pleacă mai puţine!... Gata, am învăţat să ştiu că am o bunică maternă, Maria! gata ştiu că am şi o bunică paternă, Elena! gata, ştiu că am încă o surioară în scutece, Maricica!... Gata, ştiu că am crescut doi ani, sunt din ce în ce mai mare, am cincizeci şi opt! ştiu că mama vrea să mă înţarce, dar nu poate, că behăirea mea şi lăcomia mea după laptele ei îi umple sufletul cu milă şi nu mă poate ţine în ţarc, în cerc, mai încolo şi mai departe de dragostea-i maternă devastatoare!... Uite, din când în când, mai ales între Sfântul Gheorghe şi Naşterea Sfintei Maria, mă duce la Rădeşti, la maică-sa şi la nanele mele, şi mă lasă în seama lor, să aibă grijă de mine, să mă înveţe frumos şi mult, să mă vindec de plâns şi de icoana mamei!... Sigur că da! mă învaţă, dar sunt coşmar pentru tinereţea şi gândurile lor! sunt dezastru! când mă aşează în pat, urlu să mă dea jos! când mă dă jos, vreau să mă suie în pat! când îmi vorbesc despre popă, eu vreau preoteasă! şi invers!... şi tot aşa! dar n-au curaj şi nu au nici suflet croit să mă chelfănească! nu vor în nici un chip s-o supere pe mama, sora lor mai mare şi cumătra lor mai mică!... Şi încă o primăvară, şi încă o vară, şi încă o toamnă, şi încă o iarnă!... uite, au trecut cinci ani de la naştere, am șaizeci şi cinci!... urlu cu vorbe, alerg după mama să-mi dea lapte, şi nu-mi mai dă!... Oare ce se petrece cu mama?... (Stai așa!)

Divina Tragedia, Colecție

NEC PLUS ULTRA, Colecție

Citit 706 ori Ultima modificare Joi, 05 Octombrie 2023 16:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.