Sigur că da! cu toţi şi cu toate la GAC! dacă te pâra cineva, un spion al regimului care se anunţa foarte dur, că nu ai dus tot la "grămada" tuturor, a statului totalitar, adică, riscai să nu mai vezi soarele şi copiii, riscai "frăgezire şi îndreptare" în beciurile devenite camere de "educare"! dacă te puneai bine cu samsarii, te alegeai cu niscaiva privilegii, erai "văzut" bine, puteai să speri la un loc în "faţă"!... Sigur că da! în câţiva ani, n-a mai rămas nici un ţăran care să nu se dea ori să nu fie dat pe "brazdă"! care mai de care ajunsese susţinător al "păduchilor" din frunte, care mai de care îşi tocea palmele aplaudând viitorul "grăbit" să ajungă mai repede, şi mai repede, cât mai repede în prezent! care mai de care rostea cuvinte înflăcărate pe adresa PMR, pe adresa capetelor "deştepte" de pe capra societăţii! care mai de care admonesta şi condamna atitudinea şi părerea "retrogradă" a celor consideraţi a fi "duşmani de clasă", "duşmani ai comunităţii"! doar câţiva se mai opuneau, doar câţiva mai aveau curaj să-şi apere demnitatea şi proprietatea, dar erau împinşi la margine, cât mai la margine, până cădeau de pe marginea pământului, de pe marginea vieţii şi a propriului pământ, până nu se mai auzea nimic despre ei, până nu se mai ştia nimic despre familiile lor!... Sigur că da!... iată, mama-i obligată să muncească două norme la GAC, adică norma ei şi norma lui tata, fiindcă tata lucrează la "stat", la drumuri şi poduri, la săpat şanţuri pe lângă şosea, la construit poduri de lemn, la muncă "voluntară" prin casele şi prin curţile şefilor săi!... şi munceşte biata mamă de rupe pământul, din zori şi până-n seară, şapte văi şi-o vale-adâncă, şapte dealuri şi-un deal mic!... munceşte şi plânge cu sapa în mână! plânge şi munceşte cu secera în mână! că are cinci copii şi nu-i poate lăsa de izbelişte! şi vede sărmana femeie că toate promisiunile celor din "faţă" sunt gogoşi, aiureli, bătaie de joc! dar n-are curaj să facă "gât", să iasă din "jug", să fugă din "lagărul socialist, muncitoresc, comunist"!... nu are, fiindcă riscă să ajungem pe drumuri, mai ales că tata are trecutul "pătat"!... Iată, am şapte ani de când m-a adus mama pe pământ! sunt la șaizeci şi trei, şi trebuie să merg la şcoală, trebuie să învăţ şi eu ceva în această lume în care motivaţia spirituală mai are oleacă şi se lasă strivită sub talpa motivaţiei materiale, sub tăvălugul orizontului stupid! care orizont, spun leniniştii, defilează pe vârful nasului, dacă stai în râpă, dacă închizi ochii şi te faci că trăieşti!... (Stai așa!)
LOVITURA (XII) Scris de Ion Zimbru
Etichetat cu
