FLORENTINA TUTUN (I)

FLORENTINA TUTUN (I)
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Bună ziua. Sunt Florentina. Florentina Tutun. Şi sunt elevă în anul trei, la Liceul "Sfânta Filofteia". Nu mă laud când spun că sunt printre cei cu 7, 8, 9 la toate disciplinele de studiu, pe ”bune”! Adică, nu de 10 pe linie, ca alţii, pe "rele"! Spun asta doar aşa, să înţelegeţi că sunt pregătită pentru orice toleranţă, pentru orice revelare şi relevare, sunt gata să suport orice gafă, orice încercare a cuiva de a obţine ascendent moral în relaţia cu mine. Îmi place comunicarea. Comunicarea cu oricine, dar în limite şi în condiţii admise de educaţie, nu alandala, nu departe de eleganţă, de scrupule. Nu sub imperiul prostiei, sub stindardul banalului şi al monotoniei. Nu cu morga stupidă a ţânţarului care dă zece lei la loto, câştigă zece lei, şi apoi  bâzâie în târg şi la moară că-i doldora de triumf. Carevasăzică, în chip firesc, vreau şi cred că pot realiza legături reale şi imaginare cu cineva, cu ceva, la modul foarte serios sau, pur şi simplu, la modul flirt. Sigur că da, nu? Este normal să conversez cu băieţi, da? Şi-i clar că hrănesc iluzii şi sentimente pentru cei frumoşi şi deştepţi, da? Şi-i limpede că-i admir pe cei inteligenţi, cu simţul umorului, dar şi cu simţul măsurii, da? Şi-i şi mai clar că-mi place autopersiflarea ca armă de apărare şi atac, da? Şi-i şi mai limpede că nu agreez ceaţa amestecată cu negură, nu?

Sigur că da? Sigur că da!... Asta nu trebuie să determine concluzia că n-am nici un pic de statornicie, că umblu după cai verzi, deşi, de foarte multe ori, e mai bine după cai verzi decât după "monştri sacri", după nişte cicisbei cu capul gol şi cu limuzină la scara lui mă-sa, adică!... Uite, am fost în vorbă cu câţiva băieţi, dar s-au dovedit a fi cu cerebel neted şi cu suflet mărunt! din ăştia care confundă dragostea cu sexul şi sexul cu tocăniţa de cartofi! din ăştia care sfărâmă greieri cu lopata şi intră cu bocancii în rezervaţia de fluturi! din ăştia care mănâncă mult şi trăiesc puţin! din ăştia care au în scăfârlie doar motoare şi seminţe de bostan! din ăştia care taie gâtul vacii ca să-i ia clopotul! din ăştia care n-au habar de măreţia tragică a lui Don Quijote, a lui Lică Sămădăul, a lui Nechifor Lipan, a lui Iuda, a lui Santiago (Hemingway)...! Uite, nu de multă vreme, am cunoscut un flăcău cuminte ca o fată mare (sanchi!)... şi-am zis că, de data aceasta, gata, m-a auzit Cel de Sus, să vezi fericire pe sufletul meu! am zis că trebuie să-l pricep, să-l păstrez... să nu mai spună mama că nu-mi convine nimic şi că sunt prea mofturoasă, prea caut noduri în papură şi zarzăre în mărul fără gutui!... (Stai să vezi!)

Divina Tragedia, Colecție

NEC PLUS ULTRA, Colecție

Citit 979 ori Ultima modificare Miercuri, 06 Decembrie 2023 13:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.