MĂZĂRICHE PREPELEAC (IX)

MĂZĂRICHE PREPELEAC (IX)
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Pe primele cinci-şase propoziţii le citesc în tăcere. Şi mă opresc. Mă uit la nea Prepeleac şi-l cercetez cu atenţie, cu încântare, cu invidie, cu orice preţ. El se face că nu mă vede ce fac. Reiau textul. De data asta, citesc să se audă până dincolo de Măzăriche, până dincolo de jurul lui Măzăriche, până dincolo de Calea Zimbrului, chiar până în momentul descris de acest fragment devastator. Iată-l!

Fără sfârşit şi plină cu Alcătuirea sa, rochia Sosirii sfinţeşte ograda. Fără sfârşitul rochiei miroase a lavandă, a sulfină şi a nu-mă-uita. Şi poartă în lungimea ei fără capăt tot zumzetul şi delicateţea efemerelor din lume. Şi parfumul şi zumzetul sfinţesc ograda. Şi văd că această nu-mă-uita(re) şi această zumbăire nu sunt din lumea asta banală, ci din altă lume. Sigur, sunt din lumea ne/uitată a râpilor în care Alcătuirea și-a purificat sufletul sub şuvoaiele năprasnice ale ploilor tămăduitoare, sub grozavele ninsori ale vremurilor fără pereche şi fără de întors. Sigur, sunt din lumea în care cavalerii "veselelor şi tristelor figuri" întindeau mâini şi lănci imaginare spre frunţile şi spre creştetele dealurilor, mângâind şi cotrobăind primele contururi ale primelor mori de vânt... Sigur că da, nu? Sigur că da!... Da, iată, Alcătuirea din rochie are braţele întinse tocmai de atunci, tocmai de acolo, tocmai până acum, tocmai până aici. Şi mama are braţele întinse tot la fel. Braţe în palmele cărora citesc urmele aceloraşi râpi, aceloraşi coclauri, adierea aceloraşi salcâmi, dulcele secret din chemarea aceloraşi cireşi amari. Braţe care, iată, ţin în palme cheseaua cu dulceaţă de cireşe amare, şi care-şi îndreaptă tremurarea spre primirea şi slava cestei Sosiri. Sigur că da, nu? Sigur că da!... Iată, până şi curcubeul se dă jos din tei şi-şi poartă culorile pe lângă nesfârşitul rochiei din ogradă. Şi câte culori, şi câte nuanţe se desfăşoară şi se înfăşoară în falduri! Zici că rochia-i făcută din salvie şi cicoare, din volbură şi sânziene, din petunii şi dumitriţe. Zici că s-au adunat toate brânduşele şi toate muşcatele, toate florile de salcâm şi de vişin, toţi trandafirii sălbatici, toate beladonele şi toţi scaieţii, toţi brebeneii şi toate micsandrele în "valurile" care îmbracă Alcătuirea cestei Sosiri. Parcă-i Trifa în ogradă. Şi Zăpodia. Şi Ciuta. Şi Tâmpa. Şi Uliu. Şi parcă-s toate florile de câmp!... Şi oare de ce Sosirea nu se uită la mine?! Văd că-i place dulceaţa de cireşe amare. Tare mai vreau să ştiu ce are de gând!... Tac lângă Prepeleac. Şi mâncăm dulceaţă de cireşe amare!... (Stai așa!)

Divina Tragedia, Colecție

NEC PLUS ULTRA, Colecție

Citit 1257 ori Ultima modificare Joi, 21 Decembrie 2023 12:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.