Oleacă de Nemurire... cu Femeia de Scris (V)

Oleacă de Nemurire... cu Femeia de Scris (V)
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Mulţumesc păsărilor pentru că m-au ajutat, m-au dus şi mi-au arătat unde-i fata din flori nemuritoare, din grâu, din marginea salcâmilor, din volbură şi din cicoare! Mulţumesc (şi) cerului... pentru că stă cuminte... şi pentru că are (pe) sub cine să mugurească, să florească, să frunzească, să crească şi să zburătăcească aceste ciocârlii nestemate, fără de care nu aş fi aflat fata aşteptătoare de cincisprezece ani! Şi mulţumesc şi trecătorilor/opritorilor pentru că m-au ajutat cu strigătul şi cu mirarea, cu ne/dumerirea, cu toată puterea lor de com/pasiune şi cu tot curajul lor sprijinit pe ne/murire şi pe mori de vânt!... Oare de ce zic unii oameni că n-au văzut-o niciodată pe fata/domnişoara care mă aşteaptă de atâta vreme? Oare nu vor s-o vadă? Oare nu pot s-o vadă? Oare-i dată numai pentru ochii mei şi numai pentru căutarea mea? Oare am (eu) vreo "vină"... şi trebuie văzută numai de mine? Să fie, oare, un semn de apropiere a unei destăinuiri, a unei mărturisiri, a unui adevăr devastator... şi nu trebuie să-(l) văd şi să-(l) aflu decât eu? Oare vrea să-mi pună Dumnezeu mâna-n cap drept răsplată a aşteptării? Ori vrea drept pedeapsă a nu ştiu cărei greşeli din odinioară? Ori vrea drept învăţare (şi) dezvăţare de minte?... Nu mă duce gândul dacă va fi aşa sau nu va fi aşa, dacă va fi uşor sau va fi greu de suportat ceea ce aştept să-mi rostească această adormită aşa de frumos! Doarme şoptit, delicat, biruitor, în rochie de stambă decolorată de soare, cu picioarele desculţe, într-o linişte păzită de maci şi de vânt! Doarme... şi începe să se subţieze, să se facă abur, să se înalţe până la spic, până la palmele mele, ca şi cum ar vrea s-o ating şi ca şi cum ar cere legănare... dar îmi trece printre degete, n-o pot cuprinde, n-o pot îmbrăţişa... o pierd, gata, o pierd... se ridică mult, din ce în ce mai mult... se risipeşte definitiv, dispare, dispare...!... Şi (parcă) o văd tocmai Atunci, în primăvara aceea, într-o odaie veche şi măruntă, cu pereţi numai şi numai carpete şi icoane, numai şi numai borangicuri şi paingi în faşă, numai istorie şi iasomie... numai lut descântat şi mângâiat de mâinile unei mame... şi de mâinile altei mame... şi de mâinile altei mame...!... Şi începe să-mi recite "Memento mori"... şi mă întreb: oare de ce recită "Panorama deşertăciunilor"? oare nu ştie altceva?... Şi începe să-mi recite rubaiatele lui Omar Khayyam!... Dar şi persanul huruie de resemnare, de lehamite şi deşertăciune!... Recită şi nu greşeşte nici un cuvânt, nici un cuvânt!... O oră, două, trei...!... (Stai să mai vezi!)

Divina Tragedia, Colecție

NEC PLUS ULTRA, Colecție

Citit 733 ori Ultima modificare Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 21:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.