Din colecția "Cele mai triste poezii rămase tablou"
La muncă!... La muncă!...
Poetul trebuie condamnat la muncă silnică,
pe viaţă, să se sature, să-i ajungă,
să nu mai viseze, să nu trăiască mult şi uşor!...
Ce-i cu atâta frumuseţe/ estetică nejustificată?
Ce-i cu atâta poezie pe cap de locuitor?
Ce-i cu atâtea cuvinte folosite/violate ilegal?
Ce-i cu atâtea imaginaţii şi figuri de pi/stiluri?
Ce-i cu atâta destrăbălare-n stamine?
Ce-i cu atâta semantică risipită pe şa/cal?
La muncă!... La muncă!...
Jos metafora! Jos metonimia! Jos sinecdoca!
Jos cu aceste trândave haimanale!
Jos! La munca de jos! Şi lor să le ajungă!
Poporul cere/ strigă metal pe cap de locuitor!
Poporul vrea carne şi ouă pe cap de locuitor!
Jos oximoronul! La stâlpul ticăloşeniei cu el!
La belciuge! Ce-i cu atâta subtilitate?
Nici un cuvânt să nu trăiască mult şi uşor!
Vedeţi ce frumos/ estetic alune/cade?
