Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou"
Timp coşcovit... uitare-n gara veche/ şi murmuială-n podul cu paingi,
o scară pusă numai la suire/ - de ce să urci? pe cine să învingi?
Pereţi murdari de lene şi de vreme,/ linii, zigzaguri spre neant, încet -
poţi să citeşti memorii... şi să numeri/ câţi oameni (n)-au rămas fără bilet!
Câţi oameni s-au tot dus fără oprire,/ câţi s-au întors şi câţi nu s-au întors,
câte batiste s-au scăldat în lacrimi şi câte despărţiri în sus şi-n jos!
Sprijini o scară şi la coborâre/ - şi vezi peronul plin cu cei de-atunci,
auzi şi fluier, vezi şi-auzi deşertul/ - şi crezi ne/contenit c-o să-l ajungi!
Aşa tot speri şi-aştepţi să vină trenul/ de nicăieri, plin cu nimic... să pleci
spre nicăieri, convins, până acolo,/ unde nu-i capăt pururea… şi-n veci!
