Cum ar zice un medic, Morfologia şi Sintaxa Vindecării solicită de o mie şi una de ori pe zi, înainte şi după toate, o înlănţuire logică de atitudini şi evenimente im/previzibile, o sumă constantă de sinchiseli şi răbdări. Şi nu numai atât. Zâmbetul medicului lângă un pat de viaţă şi de moarte, surâs firesc, nu de laborator, poate face diferenţa dintre a fi şi a nu fi, dintre mai stau Aici sau plec Dincolo. Şi nu numai atât. Istoriile încă nescrise ale omenirii povestesc întâmplări care, după unii, frizează paranormalul. Însă, la o privire/cercetare atentă, totul este cât se poate de "real", de "normal". Folosesc ghilimelele pentru a sublinia dimensiunile infinitezimale ale distanţei dintre una şi alta, dintre tot şi nimic. Un fost combatant şi rănit în primul măcel (mondial) de la Mărăşeşti a ajuns pe targa unui spital de campanie, aproape golit de sânge şi făcut ferfeniţă de gloanţe şi schije. Numai atât mai putea articula: "mi-i rău, mi-i tare rău!". Medicul, cu trupul şi sufletul peste chinurile muribundului, îl învaţă pe soldatul aproape stins că nu-i corect "mi-i rău", ci "nu mi-i bine", că nu-i corect "mi-i tare rău", ci "nu mi-i prea bine"...Şi de aici a pornit salvarea sa, de aici a început drumul soldatului spre vindecare, deşi aceasta nu poate fi egală niciodată cu starea de dinaintea nenorocirii. Această rostire optimistă a participat neaşteptat de mult în terapie, de aici a pornit drumul soldatului spre casă, chiar dacă sătenii nu-l mai aşteptau şi s-au minunat văzându-l haşurat de cicatrice, dar viu!...Sigur că da, asta mi-a strecurat în morfologie şi-n sintaxă doamna Mariana Pavel, zâmbind foarte serios, şi sugerându-mi că temerile nu mă ajută cu nimic, şi că trebuie să trec peste panică şi să conjug fără cusur verbul "a fi" la indicativ prezent!...Şi să am încredere în reţeta domniei sale: "De o mie şi una de ori pe zi, înainte şi după toate, cu sare ori fără sare...exerciţii de liniştire şi admirare, exerciţii de uimire şi urcare pe scara care coboară în Sinea Universală"...Sigur că da!...Acestei doamne doctor/medic "de vreme şi timp" nu-i pot răspunde decât cu un fel de aceeaşi monedă: "De o mie şi una de ori pe zi, înainte şi după toate...tot respectul şi consideraţia de la Asclepios până în prezent şi până când n-or dispărea des/cântecele şi cuvintele de leac!"...Şi, dacă îmi amintesc vorba poetului despre Lumină: "Atâtea chipuri: linişte pe targă,/ în flori de câmp, în piatră, în altare.../ cu ochii stinşi, dar fără să se-ntoarcă,/ ajunge iar în punctul de plecare !"...Nu (mă) mai doare nimic!
De o mie şi una de ori, înainte şi după toate (III) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
