Mitingu-i gata! Prosperitatea-i gata! Fericirea-i gata! Toate se citesc pe frunţile ne/încreţite şi ne/învinse şi ne/norocoase ale protestatarilor străbătuţi de Soartă, de Guvern, de Sistem! Un aer de Resemnare, un huruit de Lehamite pluteşte şi convinge că Putreziciunea-i rezistentă la „antibioticele” Străzii, chiar imună...aş putea pentru ca să zic! „Numai chirurgical se mai poate scăpa dintr-această şuie şi pârdalnică Orânduială!” – bodogăneşte Costică Cicoare, după câteva zeci de minute, ca răspuns la întrebarea „Ce părere ai?”...Marghioala Mânătarcă iese şi ea din expectativa-i împovărătoare, îl pironeşte pe concitadin c-o privire din aia machiavelico-năruitoare, şi trăncăneşte-n şoaptă: „Eu nici măcar atât optimism nu mai am! Cred că nici reîntoarcerea Învăţătorului Divin nu mai poate îndrepta Sănătatea istui Neam în stare să încurajeze Furtul, Delaţiunea, Destrăbălarea şi Sfărmarea Identităţii Naţionale! Nu?”...Nea Cicoare „aprobă pozitiv”, vorba lui Caragiale...şi-i propune Marghioalei: „Eu zic să mergem până la mine...(că doar ştii că-s singur, nu?)...să stăm la un lichior de ridichi negre şi să hotărâm cum şi ce să facem (şi noi) pentru urmaşii urmaşilor noştri, vorba lui Ştefan cel Mare! Vrei?”...”Vreau, că am timp, că şi eu sunt singură, după cum cred că ştii, nu? Şi chiar mi-aş dori un lichior de ridichi negre, ca să combat cum se cuvine efectele onirice ale rachiului de sfeclă, pe care l-am băut ieri, dimineaţă, la o întâlnire de taină cu Tamara, vădana lui Ionică Toporaş, fost celebru controlor de buzunare şi de bilete în trenul de Galaţi-Bârlad, mort în triaj, când adormise satisfăcut şi doldora de parale între paralelele ferate, iar o locomotivă clasică a dat cu spatele şi l-a împărţit corespunzător hazardului nepotrivit cu preocupările sale! Mergem acum?”...C.C. îşi ascunde cu greu sclipirea din ochii albaştri, victorioşi, metalici şi păliţi brusc de nostalgie, de melancolie constructivă, de tot ce încă se ascunde în labirintul prin care a hoinărit braţ la braţ, gând în gând şi vis în vis, odinioară, cu M.M.!...Pe drumul către strada Caragiale, numărul 13 A/bis, Tăcerea se vede şi se aude ca şi cum şi ea abia aşteaptă să-i urmărească pe Costică şi Marghioala faţă în faţă, la aceeaşi masă: două Singurătăţi într-o Singurătate! Şi, mai ales, să asculte ce pun la Cale aceşti re/găsiţi întâmplător, după sfârşitul unei Despărţiri de-o Viaţă!...(Stai să auzi!)...
Epistoliile lui Costică Cicoare către Marghioala Mânătarcă (IV) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
