De bună samă

Scris de Ion Zimbru

Joi, 03 August 2017 00:00

De bună samă, DIVINA COMEDIA s-a gătat de mult! De bună samă, ne aflăm în plină desfăşurare a ceea ce noi numim DIVINA TRAGEDIA! De bună samă, sigur exista-n intenţia prietenului Dante Alighieri să trăiască şi să scrie şi Opera la care ne referim aici şi acum! Acum, de bună samă, nu traversăm nici un Infern, nici un Purgatoriu, nici un Paradis! Nici măcar nu trebuie să ne străduim în argumentarea cestei afirmaţii! Pentru că, iată, nu-ţi trebuie ochi şi urechi de vultur pentru ca să vezi şi să auzi TRAGEDIA inter/naţională cum se-ntâmplă în toate dimensiunile-i foarte greu de controlat şi de stăpânit, din ce în ce mai aproape de imposibil! De bună samă, vă veţi întreba CUM şi DE CE s-a ajuns AICI! Păi, nimic mai simplu de răspuns acestei legitime întrebări! Nimic mai uşor de observat că Omenirea Gunoaielor pe/trece nestingherită (şi chiar se  bucură) printre Gunoaiele Omenirii! Nimic mai TRAGIC decât să auzi şi decât să vezi cum oameni aruncă animale la gunoi, cum oameni aruncă, uneori, chiar şi oameni la gunoi! Cum oameni care-şi zic „oameni în toată firea şi probitatea” şi care se cred integraţi într-un sistem armonic general, caută un loc mai curat, unde să-şi azvârle resturile uzului şi metabolismului existenţial de fiecare zi! Şi cum LUMEA se îndepărtează uniform accelerat de tot ceea ce mai însemnează şi de tot ceea ce se mai numeşte UMANISM, adicătelea GRIJĂ, DEFERENŢĂ şi CANDOARE! De bună samă, în pofida tuturor acestor stări/condiţii de fapt, ne permitem să fim optimişti, adică pesimişti foarte bine informaţi/intenţionaţi, cum decretează un deştept/inteligent contemporan, dar să ne aducem aminte şi una dintre cele mai tulburătoare poezii ale tragediei omeneşti actuale, scrise de Romulus Vulpescu! „În fiecare zi ne batem joc/ de păsări, de iubire şi de mare/ şi nu băgăm de seamă că în loc/ rămâne un deşert de disperare.// Ne invadează lenea unui vis/ pe care-l anulăm cu-o şovăire,/ ne reculegem într-un cerc închis,/ ce nu permite ochilor s-admire.// Ne răsucim pe-un aşternut posac,/ însinguraţi în doi, din laşitate/ minţindu-ne cu guri care prefac/ în zgură sărutările uzate.// Ne pomenim prea goi într-un târziu,/ pe-o nepermis de joasă treaptă tristă,/ prea sceptici şi prea singuri, prea-n pustiu/ ca să mai ştim că dragostea există.// În fiecare zi ne batem joc/ de păsări, de iubire şi de mare/ şi nu băgăm de seamă că în loc/ rămâne un deşert de disperare.//... NEC PLUS ULTRA! Nu?