Mai iau un gât mic de „agheasmă” mare... şi-mi continui lectura depeşei pe care administratorul bisericii Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, dar şi prieten al meu fără egal, Ion Emil Batog, mi-a lăsat-o cu limbă... de plecare! Foarte curioasă şi amirosind a levănţică, suava crâşmăreasă citeşte peste umărul meu stâng... şi se cruceşte, dar n-are cuvinte să mă întrebe, să-mi ceară vro dumirire, ceva! Şi iată ce citim în continuare!... ”Întrucât proiectantul, unicul proiectant de Scări (până) la Cer, a murit într-o secundă de neatenţie, când a lunecat şi a căzut de pe Scara Oschi, pe care însuşi o proiectase şi o construise, nu mai am la cine să apelez şi nici nu mai am nici timp util, pentru că nu vreau să depăşesc termenul pe care mi l-am fixat în suflet şi-n gând! Prin urmare, mi-am luat inima-n dinţi şi Scara-n spinare şi m-am hotărât să plec tocmai la Orizont, unde Cerul e mai aproape de Pământ, după cum am învăţat la Şcoală! La şcoala Aceea, nu la şcoala Asta! Am plecat spre Orizontul de la Răsărit! Eu sunt convins că celelalte Orizonturi sunt mult mai departe pentru orice Muritor care doreşte să ajungă la unul dintre cele Nouă Ceruri, ori chiar şi la al Zecelea, cum intenţionez eu! Înainte de a mă hotărî să plec, am studiat perspectivele şi am „văzut” că n-am cale lungă până la Orizontul Răsărit! Sper să ajung în vro câteva zile şi nopţi de vară până-n seară şi până-n zori, sper să mă sui până Acolo, să văd şi să aud despre ce-i scrisul şi vorbirea şi legenda, şi să mă şi dau Jos, şi să fac şi cale-ntoarsă, aşa cum (ţi)-am promis, ca să povestesc unde, de unde, până unde şi încotro se întâmplă/petrece tot ce credeţi că ştiu şi tot ce cred că ştiţi! Şi te rog frumos să mă crezi pe cuvânt de onoare, nu mă duc să dau peste vrun noroc ori să dea vrun noroc peste mine, cum s-a întâmplat cu bietul Jack, mulţumită celebrului Vrej de Fasole! Mă duc numai să verific şi să mă conving dacă mă ţine Candoarea până la Capăt şi dacă nu cumva există vro greşeală chiar şi în „Scara Paradisului”, cea scrisă/ridicată de Ion Scărarul, după cum ştii şi matale foarte bine! Până la întoarcere, nu mai dau nimănui nici un semn/semnal, nici clasic şi nici modern! Şi să nu vă faceţi vro grijă! Staţi liniştiţi! Cum am zis, Orizontul Răsărit e-aproape! Acolo, Ceru-i aproape! Şi-i simplu: mă uit în sus, pun Scara, mă sui, văd, aud, notez, mă dau jos, mă uit în sus, cer iertare, mulţumesc frumos şi vin acasă! Abia aştept să ne revedem şi să „vedem” de ce-i atâta de important să (ne) facem Scară (până) la Cer!”... (Stai să vezi!)
Poveste cu o Scară... la scara Unu pe Unu (IV) Scris de Ion Zimbru
