Nici nu ştiu cum să mă adresez ţie: domnule bătrân? ori bătrânule domn? Însă sper şi te rog să nu te superi dacă îţi spun simplu: bătrâne!... Aşadar, acestea fiind puse la punct, mă grăbesc să-ţi scriu despre evenimentul ce urmează să se petreacă mâine, în spaţiul şi în timpul nostru i/real, pe bune şi în adevăr. Astfel de pe/trecere n-a mai fost la noi şi nici în preajmă. Mi-a spus tata. Ştia de la taică-său. Cred că-i bine să fim şi noi în jurul sau în mijlocul întâmplării, fiindcă altă ocazie n-o să mai avem. Sigur!...
Bătrâne, iată, mâine dimineaţă... (când auzim simfonia înviorării cum se înalţă şi se coboară de la ciocârlii prin grâu, de la rândunele pe sârmă, de la cuci prin salcâmi, de la vrăbii prin tei, de la viaţă prin moarte şi de la moarte prin viaţă, de la pământ prin rouă, de la plante prin nevedere spre necunoscut, de la nimic la tot şi de la tot la nimic)... soseşte la noi domnul Francois Villon. Nu se ştie de unde vine, pentru că nu se ştie şi încă nu s-a aflat unde s-a dus. Sau unde a fost dus. Oricum, trebuie să fim cu ochii în patru puncte cardinale, în toate punctele dintre aceste puncte cardinale, deoarece nu stă mult. Şi e păcat să ratăm întâlnirea, mai ales că nu vine să se afle în treabă, ci vine să rezolve o problemă foarte gravă din zilele tale şi ale mele, o problemă căreia nu i se găseşte soluţie nici cu legea, nici cu fărădelegea, nici cu bunul simţ, nici cu măciuca, nici cu forţa, nici cu popa, nici cu preoteasa, nici cu dracul gol. Prin urmare, suntem obligaţi să-l aşteptăm, să fim toţi la porţile cetăţii, la marginea satului, să fie toţi credincioşii, toţi ereticii, dar să nu lipsească nici un poet al acestui rotund din carne, din oase şi din lut. Dar, în special, toţi cârciumarii idioţi trebuie să fie prezenţi. Chiar dacă unii dintre ei îndrăznesc să nu vină, să pândească şi să tragă cu urechea, o fac pe pielea lor, fiindcă nu poţi controla atâta lume păcălită de către aceşti lacomi "botezători", nu poţi să stăpâneşti furia atâtor experţi în Ulciorul lui Khayyam: "rămâi să mai ciocnim o cupă/ la hanul vechi dintre coclauri,/ căci pentru vin şi pentru tine/ mai am în sân trei pumni de aur!/"... Eu, bătrâne, cel care a primit lumină prin lacrimă (prin "lacrima christi", vreau să spun) am să fiu acolo mai înaintea tuturor şi am strig la Cer o baladă: balada poetului scriind cu stânga sub alun! Abia aştept această întâlnire istorică, să se vindece şi la noi boala asta, racila asta, molima asta, mizeria asta suită la rang de afacere naţională, la statut de patriotism. N-am dreptate?... (Stai aşa!)
