Nu care cumva să crezi că insist, că-s prost şi o fac pe deşteptul. N-am să te mai sâcâi multă vreme. Dacă nici după "publicitatea" pe care ţi-am dat-o ieri nu ai curaj să "rupi" tăcerea, rezultă că te doare-n cot...(că tot trei litere are, câte două consoane şi o vocală, fiecare)...de QED, însemnează că ţaţa Lui (nevasta lui Zero) e mai importantă decât minunile universale din poezia UMNS! De ce-i genial "îngerul cu o carte în mâini"? Păi, doamnă Doi, în loc s� ...

Pe marginea prăpăstiei, în pădurea de salcâmi cu flori negre şi înalte, cuvântul acela lăcrămează şi se clatină sub atingerea/greutatea celorlalte: celorlalte cuvinte moarte şi vii, celorlalte cuvinte dintr-o părere, într-o părere, celorlalte cuvinte încă necunoscute, celorlalte cuvinte din alte puncte de re/vedere!   Pe marginea prăpăstiei, cu o carte de poezii/rugăciuni în mâinile albe, cuvântul acela citeşte şi dă dezlegare cuvintelor condamnate la uitare pe fil ...

Văd că nu-mi scrii. N-ai decât. Nu te ştiam aşa de încăpăţânată. Ori ţi-ai pus în gând să vii, la modul surpriză, cu tanti Lui şi cu nenea Zero, aici, la mine, pe Aria Zimbrului? M-aş bucura tare mult să vă demonstrez cu lux de amănunte că poetul Nichita Stănescu-i genial, să vă lămuriţi şi voi că Blondul Poeziei Române-i "pălmuit" cu aripile "daimonului" din spatele cuvintelor, din "ordinea cuvintelor", cum chiar el zicea şi scria! Ce, nu vă vine să credeţi c� ...

Eu nu mai am – am dat (la toţi, la toate) de râs, de plâns, de viaţă şi de moarte! am dat (la fiecare) cât a vrut până la capăt, până la-nceput! am dat şi la frumos şi la urât, şi nu mai am (şi eu) cu ce să râd! am dat din ochi, cu dragoste, mereu, şi nu mai am cu ce să plâng (şi eu)! Mă duc să-mi iau (din arderea cealaltă) nişte NIMIC şi nişte NICIODATĂ!Atât a fost – chiar dacă nu pot crede, sunt condamnat cu faţa la perete şi-aştept un semn de trecere pri ...

Da...exact aşa încep: "Dragă doamnă Doi, te anunţ că tăcerea nu mai e de aur. De multă vreme, e o tinichea coclită, un hârb, o bagatelă. Dacă tu taci din cauza prietenei tale, doamna Lui, faci o greşeală catastrofală. Mai ales că ţi-am spus de când hăul să nu pui la suflet palavrele şi clevetelile cestei femele. Asta-i monument de prostie omenească, exemplu de model în ale mofturilor cu ştaif. După cât de tare nu-mi mai zici/scrii nimic, sunt sigur că ai plecat urechea ...

Gata, vine trenul! Hai! Nu ne suim? Am luat bilete numai pentru dus, nu ne mai întoarcem, nu mai vrem nimic, nu mai stăm pe gânduri! Nu aşa ai spus? Ai (cu tine) totul! Am (cu mine) tot! Ce-ai păţit, frumoaso? Ce s-a întâmplat? Ai uitat vro clipă? Ai uitat vreun gând? Ai uitat lumină la intrare-n sat? Oare (la plecare) trebuie să sting tot ce luminează, tot ce-a fost frumos, tot ce încă-ndeamnă, tot ce roagă blând să nu uit biletul cel pentru întors? Uite, vine trenul! Hai! N ...

Acum, la fără un sfert, se împlinesc şase luni, cinci săptămâni, patru zile, trei ore, două minute şi-o clipă de când aştept un cuvânt drept răspuns de la tine. Măcar un cuvânt, dacă mai multe nu vrei, nu poţi ori nu ştii. Şi ştii foarte bine ce au însemnat şi ce însemnează pentru mine scrisorile tale, în ciuda conciziunii, simplităţii şi banalităţii lor. Aşadar, chiar în clipa de mai sus, când nisipul cade şi cucul bate "fără un sfert", mă pregătesc să î ...

Un zbârnâit de libelulă prin trandafiri sălbatici şi un fâlfâit de măcăleandru prin salcâmii ultimului moromete şi un zbârnâit de săgeată din arcul copilăriei şi un foşnet de mirare prin tot ce se (mai) aude şi tot ce se (mai) vede! Nu, nu sunt propoziţii simple, nu sunt simboluri ale deşertăciunii continue, nu sunt numai subiecte şi predicate, nu sunt nici pe departe/aproape alfa şi omega, nu sunt altceva decât ce s-a numit mereu „fără de care nu se poate!” Și ...

Şi scrie pe zăpadă, şi corectează, şi mai scrie o dată, şi mai corectează o dată!...Şi, mai un viscol, mai o moină, mai o negură!... Literele se strâmbă, cuvintele încep să nu mai poată fi citite, pricepute!... Şi scrie din nou!... Şi corectează din nou!... Hai, ia nuiaua, că degetul de scris nu se mai vede, s-a tocit, toate degetele s-au tocit!... Ia nuiaua de scris, ascultă-mi dictarea şi trece-o pe Curat!... Încep: "Şi mă vedeam pe mine uitându-mă la mine,/ în sp ...

Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" (!) s-a scufundat CORABIA bătrână,/ lovită de vântoase-n lung şi-n lat, umplută cu scrisori despre departe/ - aproape de liman s-a scufundat, umplută cu tandreţe şi candoare,/ cu lacrămi şi nădejdi fără sfârşit, cu tot ce-a strâns din largul rătăcirii/ prin farmecul pustiului lichid, cu tot cu vis şi dor, cu toate cele/ ieşite-n cale, fulgerate-n gând, n-atâtea vremuri şi-n atâtea timpuri.../ şi fără DEZLEGARE ...