Hai, gata cu vorbăria, gata cu pregătirea, gata cu somnul raţiunii, gata cu palavrele despre cuplul romantic absolut! Ia degetul (ori nuiaua) şi începe să scrii ce ziceai că nu trebuie să scrii! Începe din margine! Din marginea stângă şi de sus în jos, după un vechi şi străbun obicei, cum zicea Adrian Păunescu la întrebarea "cum scrii?"! Uite, începi de pe Lacuri, treci prin grădina lui bădia Iancu Cujbă, prin ograda lui moş Gheorghe Mihai, pe coasta Râpii celei Mari... � ...

(?) ai să vii, frumoaso, la salcâmul strâmb, după ora şapte, colo, după dâmb, lângă drumul care duce înainte, să-ţi aduc aminte, să-mi aduci aminte (?) (?) să-ţi aduc aminte cum te mai aştept într-o noaptea-adâncă, la salcâmul drept, pe cărarea care duce-ntr-un departe, colo, peste dealuri, după ora şapte (?) (?) să-mi aduci aminte unde ne-am ascuns, colo, după dâlmă, la salcâmul smuls, cu ilene-n lacrimi, şi am stat la pândă, să se-ntâmple ora - ora noastră sf� ...

Gata, nenea Viscol s-a stins! Nu mai bate! Omătu-i cât pomii! Merg pe casă! Şi mă uit în zare! Şi-mi zic: "Iată cât loc de scris! Iată câtă arie albă! Poţi să scrii de aici până la doamna Ta! Dar e foarte departe până la ea! La cât de multă zăpadă de scris ţi-a dat Cel la care (nu) te-ai rugat, nu ştiu dacă ai să ajungi (toată viaţa) la doamna Ta, scriind! Nici dacă mergi fără să scrii... şi tot nu cred că ai vreo şansă de întâlnire! E prea departe de tine, ...

(!) mă duc până la uşă, mă duc până la geam: văd numai treacă-meargă, numai nitam-nisam, numai NIMIC în minus, numai NIMIC în plus - doar unghiuri ASCUȚITE-n habar de unghi OBTUZ (!) !) deschid o carte MARE şi RARĂ până când găsesc o carte MICĂ şi DEASĂ pe Pământ - o carte care-(mi) spune cum şade unghiul DREPT întins de-a lungul firii, cu mâinile pe piept (!) (!) și numai zei rahitici şi numai sfinţi haihui şi numai tâmpi de vază la capul dumnealui: toţi - a ...

Da, sunt convins că ai citit ziarul de ieri, dar nu mi-ai spus cum să încep scrisoarea pentru tine. Dacă ţi-a fost greu să te duci la Poştă, de ce nu ai trecut pe drum, pe lângă poarta mea de triumf... şi să-mi zvârli învăţările tale-n grădină, n-ogradă, pe casă, în teiul sub care am visat că eşti mireasa mirelui moldav, în salcâmul de unde am căzut când mă uitam în zare să văd când începe curcubeul alb-negru? În iasomia despre care am cântat "foaie verde iaso ...

(!) ochii tăi, frumoaso, nu mai pot să plângă singuri, fără MAMĂ, singuri, fără TATĂ stai pe drum, zvârlită, singură, uitată (!) (!) nani-nani-nani, dormi, sărmană ȚÂNCĂ (!) (!) mâna ta măruntă stă încet, cuminte, nu mai umblă-ntinsă, moale, după lapte, după sânul MAMEI duse prea departe, duse tocmai UNDE NU MAI SUNT CUVINTE (!) (!) gura ta - dulceaţă de-o cireaş-amară - nu mai gângureşte, tace, numai tace, nu mai poate spune: vino, vino-ncoace (!) (!) nani-na ...

Am aproape o viaţă de când n-am mai desenat nici o vorbă, nici măcar o literă pentru tine, doamna (mea) Ta! Mă grăbesc să-ţi cer şi să te conjur să-mi dai iertare, să-ţi prezint toate scuzele şi să fii îngăduitoare cu eu(l) meu fizic, psihic şi chimic... şi oricum o mai fi acest imbecil/ impertinent atomic imaginar în/din ceastă carcasă pe care o mut de colo, colo... uite-aşa, cum am mutat-o şi atunci, când am venit să te cer ori să te răpesc în noaptea aceea cu lu ...

Timp stat la dor. Teroare. Uimire-n fel şi chip. Dor stat la timp. Cădere. Steril în joc fecund. Lucrare-n gol. Plutire. Ce-atâta cip-cirip, dacă nu ştiu nimica-ntru pururi despre sunt? Apoi, din nou. Frustrare. Tortură-n suflet pur. Sânge divin pe clape. Şi-uitare. Dans stupid. Lucrare-n plin. Flanare. Ce-atâta tur/retur, dacă nu-nvaţă nimeni (nimic) despre deschid? Cică sunt clar. Dar cică-s (concomitent) naiv. Mă strânge nebulosul în menghine şi-n cleşti, se joacă (şi m� ...

Iată, mă aflu (iarăşi) Mâine...un (fel) de Azi aşteptat întotdeauna! Sigur, sunt Mâine...însă mai târziu cu zece ani, exact în colţul drept, pe care-l realizează aia Paralelă şi aia Perpendiculară când "dau una-n alta, ca proastele", vorba poetului Mircea Dinescu. Femeia mea cerşetoare nu mai stă cu mâna întinsă, nu mai stă tristă, nu mai stă cu pruncul pe picioare-n legănare, nu mai stă deloc, nu mai este...Oare nu cumva o fi murit, cum am citit în poezia găsită � ...

Era cât pe ce, dar s-a oprit. Şi s-a prăbuşit. Şi au rămas cuibarele goale. Şi copacii au rămas goi şi ai nimănui. Şi văzduhul a rămas gol şi al nimănuia. Şi am început să (mă) întreb: al, a , ai, ale cui (mai) sunt şi (mai) rămân toate acestea şi toate celelalte? Aleluia? Oare mă grăbesc? Oare ne grăbim? Nu trebuie să (mai) fie (și) un paznic serafim?   Era cât pe ce, dar nu s-a oprit. Şi s-a urcat. Şi au rămas cuibarele pline. Şi copacii au rămas plini şi ...