Opera Omenimii (II)

Joi, 27 Februarie 2020 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Ea, dansatoarea de lângă aripile vântului, poartă suflet de vioară în trup de trestie. Cu o privire atentă şi ascuţită, de Argus, realizezi că seamănă leit cu Isadora Duncan, splendoarea care i-a mâncat zilele şi nopţile lui Serghei Esenin. El, dansatorul de lângă aceleaşi aripi, poartă suflet de mesteacăn în trup de măceş. Dacă ai o sută de ochi, te convingi că-i leit Serghei Esenin, "ultimul poet cu satu-n glas", romanticul devastator, care i-a mâncat nopţile şi z ...

Opera Omenimii

Miercuri, 26 Februarie 2020 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Cum te duci încolo, în jos, dinspre marele Nord al Moldovei de Sud, cam pe unde crezi că stă locul unde nu se întâmplă nimic, drumul/şoseaua face la dreapta. Întrebare posibilă: ce face drumul la dreapta? Răspuns sigur: la dreapta, drumul coteşte. Coteşte aproape brusc, n-are vreme de pierdut cu sinusuri dulci, cu eleganţe rutiere. Apoi, drumul nu se grăbeşte, şi nici nu se opreşte. Continuă drept, drept tare, mai drept decât adevărul căutat şi reparat zilnic în Palatul d ...
Nu-i aproape. Ţi se pare departe? Ţi se pare sau nu ţi se pare, dar  poţi fi sigur că tocmai acolo trebuie să ajungem. N-avem încotro. Şi, chiar dacă am avea încotro, loc mai sigur decât acesta nu există nicăieri. Nu am auzit să existe vreun loc mai sigur decât acesta, dar să nu se intereseze nimeni de el, să nu ademenească pe nimeni, să nu fie cumpărat de cei bogaţi, ori să nu fie râvnit de cei săraci. Ăsta, despre care-ţi vorbesc, e gratis. Ai sau n-ai parale, nu te ...

Binefacere şi Binecuvântare

Luni, 24 Februarie 2020 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Mai demult. Nu acuma. Plouă. Până la os. Stau în mijlocul ei şi mă rog să nu se oprească. Fiindcă, vorba aia, dacă ploaie nu e...nu-i aşa? Mocofanii stau în faţa garajelor, clocotiţi şi întunecaţi de rachiuri, şi suduie ploaia. O suduie în ordine alfabetică, mult, cu duşmănie demnă de cauze mai înalte, dacă demnitatea poate intra în legătură cu ura. Iată, peste drum de biserică se află un garaj. Un garaj deschis toată ziua. Chiar şi noaptea, deseori. Şi, în fa ...

Sărut mâinile matale, Mamă!

Sâmbătă, 22 Februarie 2020 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Da, sigur că da! am să mă duc şi la mama!...Chiar şi tata zice, nu să-mi răspundă şi să-şi exprime acordul în legătură cu intenţia mea, ci să-şi arate regretul că el nu se poate duce, merge greu, din ce în ce mai greu: da, sigur că da, du-te la maică-ta! du-te şi spune-i că sunt sănătos! şi nu cumva să-i spui altceva, că nu-i frumos! şi aprinde-i o lumânare şi din partea mea! uite, îţi dau nişte gologani, aşa, să fie plătit, cum ştii că este obiceiul! aprin ...

Sărut mâinile matale, Tată!

Vineri, 21 Februarie 2020 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Când am ajuns în ograda cu troscot şi tei, tata se uita la cer. Sigur, credea că de acolo vine drumul/cărarea spre casă, spre acasă. Se uita fără vorbă, cu ochii mai albaştri decât cerul la care se uita. Chiar mă vedeam în ochii lui cum mă apropii de el, îndepărtându-mă, parcă. În ogradă şi în jurul ei, toate substantivele sunt proprii şi toate sunt la locul lor. Toate verbele ard mocnit, sub liniştea trează de la facerea lumii. Adjectivele sunt frumoase, toate. Interj ...

LEORBĂITOARELE

Joi, 20 Februarie 2020 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Două cocoane se năpustesc pe scară, mai-mai să culce autobuzul într-o parte şi să belească reclamele de pe el. Se năpustesc şi-şi distribuie ochii în toată încăperea, poate află scaune goale. Şi află chiar unde sunt câte două scaune faţă în faţă, pe stânga urâtului de tablă. Mare bucurie şi mare izbândă şi mare ispravă pe capul lor. Două fotolii libere, alăturate, numai bune pentru două guralive matinale, cam prea guralive, zic (şi) eu. Iată-le, se aşează ...

NU MAI VINE

Miercuri, 19 Februarie 2020 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Aşa trebuia să-i fi spus, dar mereu am uitat. Aşa trebuia să-i fi spus, dar nu ştiu de ce uitam totdeauna, când venea. Când venea, îmi lua minţile. Şi venea în fiecare secundă. Acum, nu mai vine. Nu mai vine, însă îmi aduc aminte ce trebuia să-i fi spus. Aşa trebuia să-i fi spus: "Dimineaţa, după ce (mi se) deschid ochii, cu faţa spre răsărit (spre răsăritul meu) îmi fac semnul crucii (crucea mea) şi îi mulţumesc celui de Sus (ori de Jos, că-i tot Una) pentru că m- ...

REMEMBER

Marți, 18 Februarie 2020 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Când îmi vorbea despre evoluţia artei, doamna profesoară Geta Teodoru considera că-i necesară depăşirea obişnuinţelor în fiecare clipă, că trebuie instituită starea de asediu asupra şabloanelor, libertatea de mişcare printre colţuri de neant, dar şi printre flori de colţ, că trebuie omologat urletul de durere în paradis, dar şi urletul de bucurie în infern. Şi-mi dădea şi multe exemple. Că avea destule. Fiindcă învăţase de la alţii. Că nu le ţinea doar pentru ea ...

Braţele Marelui Nimic

Luni, 17 Februarie 2020 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Sub acest fag imens, pe care pot să mă sui şi să mă duc tocmai la marginea cealaltă a Cerului şi tocmai la marginea cealaltă a Pământului, stau (după douăzeci de ani) şi primesc (nu ştiu de unde) cea mai frumoasă poezie despre trenuri şi gări: "Iar mâna mea-i din ce în ce mai rară/ în părul tău din ce în ce mai lung.../ poate aştepţi sau pleci în altă gară/ unde nu pot cu mine să ajung// Nişte oglinzi abandonate-n ciuturi/ îmi spun că sunt, că ai trecut şi sper ...
Pagina 8 din 221