aici, toată lumea-i a noastră/ şi-i chiar şi a voastră şi-a lor - sunt verbe cuminţi şi cu minte,/ umplute cu slavă şi zbor sunt zile-n veşminte de seară/ şi nopţi în veşminte de zi şi doruri mai lungi decât viaţa// când ai şi când n-ai ce iubi când toate cuvintele-s verbe/ de dus şi de-ntors şi de stat, ascult şi mă uit cum/se/cade* şi urc şi mă-nvăţ să (nu) cad pe ţărna din deal şi din vale,/ pe ploaie, pe vânt, pe omăt nicicum n-ai să scrii „înainte� ...

acolo, în pădurea cu salcâmi,/ acel atunci şi-acuma lăcrămează - ce ochi frumoşi parcă (nu) spun să tac/ prin freamăt rar şi duioşie deasă! am ce să zic (din locul meu naiv)/ de/spre această mi(ti)că făptură în cest abstract/concret simfonic pur?!/... plânge şi tace, rabdă şi îndură şi cred că vrea să-(mi) dea de priceput,/ însă nu pot a şti (şi-a înţelege) de unde, unde, până când şi cum/ o stare caldă într-o lume rece (!?) lumina ei peste-adumbrirea me ...

Pe dealul învelit cu flori de câmp/ aştept să se întoarcă şi să-mi spună: zadarnic stai, zadarnic mă visezi/ fără să ştii că-s umbră, că-s minciună, fără să ai habar cum că nimic/ te are la cherem şi stă la pândă, şi-n clipa următoare-ţi va şopti/ câte himere oarbe te frământă! Pe dealul învelit cu flori de câmp/ rog (însetat) izvoarele din vale: staţi liniştite, sap, nu mă opresc,/ n-am altă stare-n gând, n-am altă cale decât să-mi port osânda la sf ...

Am început să cred că nu mai am/ răbdare pân-acolo, tocmai unde se spune şi se scrie că-i frumos,/ uşor, aşa, cu lux de amănunte, că-i pur şi simplu tot, şi toate-s vii,/ şi primitoare cum biblioteca, şi cum doar cartea-cartea poate fi.../ şi nimeni nu-i nici alfa, nici omega! Am început să cred că n-am avut/ nimic din toate-acestea, niciodată, dar am trecut biruitor prin fals,/ spre-o steauă totdeauna-ndepărtată, spre-un capăt mincinos şi lustruit/ încet, cu zel, cu lu ...

Moto: „dumnezeule, ce fel de sâmbătă începi în această dimineaţă repetitivă şi indiferentă,/ ce fel de nimic locuitor în mişcare pândeşte să smulgă floarea de colţ şi floarea de câmp din legendă,/ pe când eu stau umplut cu sine, horpăit de iluzii şi naiv până dincolo de zare,/ în loc să-ţi bat mănuşa în poarta cerului şi să (nu)-ţi mulţumesc nici o dată pentru această întâmplare” (Iolanda Cremene) (!) fii foarte atentă, asta-i ultima clipă când mai ...

secretul se-ntâmplă în râpa cea mare, în râpa cea mică, în visuri... şi-n urme de păsări prin aer... şi-n gânduri rămase acolo, s-adune, să scadă, să scurme prin umbre uscate, prin plânsuri uscate, prin strigătul mamei cu inimă frântă când susul nu dă nici o clipă de ploaie şi tata se-ndeamnă cu cerul la trântă s-aude, se vede-n sub/straturi... se află că taina aceasta-i zidită cu morţii când mâinile lor îndreptau adâncimea din templul iubirii, din lemnele po ...

am coborât?...ori am căzut din cer? mă tem că n-am să aflu niciodată! citesc ce-au spus deştepţii...şi mai sper să văd ce fel de mamă şi de tată au socotit că trebuie s-ajung pe sfera asta cu deşertăciune, să cred că merg pe lat când merg pe lung – minciună-ntre răsare şi apune!   am fost născut? ori m-am născut? nu ştiu, nu am răspuns la nici o întrebare! o fi devreme?...ori o fi târziu? încerc nabucodonosorizare, încerc o mie şi încă o noapte, încerc pier ...

Spune-mi, dacă eşti acolo: se aude, se-nţelege cum se-mpiedică plecarea de sfârşitul unui vis, cum această stare-n taină e din ce în ce mai rece şi cum bate-n ceasuri totul, ce am zis şi nu am zis despre mine, despre tine...şi mă-ntreabă despre suflet: cât mai are din lumină, cât mai poate fi deschis???   Spune-mi, dacă eşti acolo: se-nţelege, se aude cum se-mpiedică sosirea de-nceputul unui vis, când această lume oarbă toarnă renghiuri şi ne/vrute despre cum abecedaru ...

fluture şi flutură/ vise vi se scutură vi se-mparte zboru-n două/ cu tăiş de lună nouă cu tăiş de lună plină/ aripile prin grădină vi se-mpart la miez de floare/ tocmai tămăduitoare de alean şi de haihuia/ tuturor şi-a nimănuia de urât şi de mâhnire/ că nu-i nimeni să mai mire de zadar şi amărâre/ când vi-i viaţa pe târâre eu vă cer duminică/ silnică şi zilnică la plecaţii până-n zare/ după firea următoare când va fi să se întoarcă/ printre voi din lu ...

Aşa am crezut întotdeauna: trebuie să existe Cineva care merită cel mai frumos poem scris vreodată, care aşteaptă o lacrimă sintactică şi morfologică: un fel de iubire desenată pe nisip sau pe zăpadă! Aşa am crezut întotdeauna: Cineva trebuie să înţeleagă de unde începe cercul, când se ştie că nu are sfârşit, unde se sfârşeşte cercul, când se ştie că nu are început, şi cum lumina se îndoaie când ferestrele se închid! Aşa am crezut întotdeauna: cum nu exist� ...