Rochie umplută cu Maria Magdalena (cu mâinile la spate)

Rochie umplută cu Maria Magdalena (cu mâinile la spate)
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou"

Motto: "Iubeşte până când moartea devine o bagatelă
            şi poartă sânge de păpădie!" - (anonim folk)

(!) vii (mâine) să te văd, Comoara mea?
azi, sunt legat de lipsă... lipsa ta
mai grea-i decât răbdarea unui mire
plecat după comori pentru mireasă,
în loc să şadă lângă ea, acasă,
de rochia-i umplută să se mire,
să-i mângâie mătasea când e goală,
când sfinţii o râvnesc în catedrală
şi-o cheamă (pe furiş) să-i ducă trena
frumoasei lui... Maria Magdalena (!)
(!) vii (mâine) să te văd, Comoara mea!
dacă nu vii, fac lacrimi şi dambla,
fac drumuri, gânduri negre până-n zare,
mă dau drept bun la orice întâmplare,
dar, mult mai rău ca orice răutate,
hlizesc şi-alerg (cu mâinile la spate)
prin cest infern... şi tremur de plăcere,
şi nimănui nu zic la revedere,
şi-o scuip în ochi pe tanti-a mea, Gheena,
că mi-a răpit... Maria Magdalena (!)
NEC PLUS ULTRA, Colecție
Divina Tragedia, Colecție

Citit 3508 ori Ultima modificare Joi, 08 Februarie 2024 15:13

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.