Zece supra Zece şi Unu supra Unu (pastel hulpav)

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou"

(!) cică din Colo bate... cică bate/ şi murmură la geam: "Upanişade –
caleaşca voastră cum s-adâncă-n rouă,/ şi tu, şi el, cu mâinile-amândouă,
zadarnic cereţi milă şi-ndurare/ la Care care cară în Cer care,
dar n-au habar şi sunt indiferente/ la "nec plus ultra", la "festina lente",
şi scârţâie şi cad, hulpav, în Sine,/ cum nişte Oarecare, Oarecine" (!)
 
(!) cică în ceastă strâmtă boabă rouă,/ când bate vântu-n Care şi când plouă,
caleaşca noastră trece nestemată/ şi Nicăieri n-ajunge Niciodată
fiindcă Sfera ceasta-i o Cercare/ de Tot şi de Nimic, de Fiecare –
un joc de Doi, de Unu, cald sau rece:/ "Upanişade: zece supra zece,
ori unu supra unu... nu-i Tot Una?" – / ce Laur(i): Beladona, Mătrăguna (!)
NEC PLUS ULTRA, Colecție
Divina Tragedia, Colecție

Citit 8834 ori Ultima modificare Duminică, 25 Februarie 2024 17:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.