(!) când viaţa-i hodina cea repede-a morţii/ şi moartea-i cea umbră eternă a vieţii – / ce taină mai caut prin spatele porţii?/ ce sper să mai aflu-n desimile ceţei?/ ce preţ să mai pun pe sfârşit, pe nirvană/ când vecinic real este golul din cană (?) (!) bat cer…
Statuia de Zăpadă (la mormântul poetului Emil Brumaru, cu tot Respectul!)
Scris de Ion Zimbru Miercuri, 09 Ianuarie 2019
Absenţă dragă, te anunţ/ cu mare bucurie: la trei ş-un sfert fac un denunţ/ istoric, să se ştie că sunt umplut pân-la refuz/ cu milă şi candoare, că tolerez şi iert şi scuz/ în orice-mprejurare, că n-am nimic în plus decât/ o genă generoasă, care mă-nvaţă să nu râd/ când…
Eu – când gândesc la Mama – îmi aşez pe Suflet cea mai lungă Liniştire, cum cântul Ciocârliei în amiez mângâie Grâul cu desăvârşire şi-i miră Macii până înfloresc drept Paznici ai Cuibarelor de unde aud cum se întâmplă sub Ceresc viaţa şi moartea Primelor secunde! Eu – când gândesc…
Mă uit în jur, silabisesc [să (nu) se ştie]:es-te fru-mos, foar-te fru-mos!... Frumos şi rar,îmbătrâneşte papagalu-n colivie,iar eu degeaba-mbătrânesc în calendar!Mărturisesc: n-am învăţat să-i dau mâncareacestei păsări, cestui zbor să-i dau deschis,cestei minuni să-i cer oleacă de iertare!...Nu i-am cerut, n-am ascultat-o, nu i-am scris!Stă negreşit pe balansoar... şi mai…
Te salut, Prietene, te salut şi te rog foarte mult să mă ierţi, dacă mai poţi înţelege încă o dată un Vrăjmaş care ţi-a pus Otravă în Merinde şi Piedică în Roţi! Te salut, Prietene, te salut şi prezint scuze că te-am zvârlit afară de atâtea ori, că te-am împins…
Şi toată Viaţa, în fiecare Secundă, m-am suit într-o Carte,dar am auzit şi am văzut şi am învăţat ce înseamnă Departede cei care-s Puri şi Simpli şi Tandri şi Aproape,adicătelea dincoace-dincoace de CELE CINCI APE!Am râs şi am plâns cât toate Secetele şi Ploile din Univers,însă m-am suit, m-am suit…
(!) atunci, demult, acolo, într-un sat cu oameni câţi încap într-o căruţă, am fost alcătuit ş-am învăţat: mamă, plug, tată, dor, mămăliguţă, respect, grâu, cer, izvor, mirare, bun, sacralitate, mântuire, muncă şi râs şi plâns şi gând că pot să spun cum toate cestea-s date să mi-ajungă până la capăt…
Fără Cuvinte (despre Mama doamnei Lucia Pădurariu, Uşoară Ţărâna să-i fie!)
Scris de Ion Zimbru Sâmbătă, 29 Decembrie 2018
S-a dus şi Mama...nu cred că s-a dus, cred că-(n) Tăcerea ei ne păcăleşte, cred că (a)doarme după cum s-a scris sufletul ei Scump/Sfânt moldoveneşte! Cred că s-a dus într-un Picior de Plai, cu Visuri bune şi cu Gânduri drepte, cu tot ce am avut mai Drag şi Blând, să…
(!) ori poate-ntr-o clipă de silă/ m-a dat demiurgul drept hrană pământului lacom...ori poate/ vro steauă pletoasă, golană a vrut să mă lepede-n grabă,/ din sânu-i cu ţâţe inapte, să scap de-o poreclă naivă/ din cest univers: papă-lapte (!) (!) ori poate-ntr-o clipă de lene/ am fost azvârlit la-ntâmplare, să…
Mai mult de-atâta nu se poate/ – chiar şi atâta e destul – şi chiar şi-aşa, se poate spune:/ am fost hulpav, viclean, fudul, am tot pândit – la drumul mare – / caleşti cu zâne fără rost, să le dau timp, să le dau farmec,/ pâine şi sare şi-adăpost...…
Mai rar, mai des - cum ne răzbate Gândul - ne (re)găsim n-ograda Părintească şi-ncepem să tăcem... să ne uimească - până la Cer - ieşindul şi intrândul din moarte-n Viaţă şi din viaţă-n Moarte cât am (s)clipi şi-am crede că e Gata şi ascultăm cum Nu mai vine Tata…
(!) visez lovitură de stat... şi apoi/ mă culc pe tânjală - eu sunt un pasiv, un pacific, nu am/ pe nimeni vro boală, nu port nimănuia vro pică, nu ştiu/ de ură şi sfadă, nu gâdil fitilul, nu iau din context,/ las lumea să creadă că văd cum s-aude…
Stă şi aşteaptă-n în sicriu/ - e gata pentru panahidă - câţiva gropari se plictisesc,/ blestemă, râgâie şi-njură fiindcă n-au timp de pierdut,/ vor să termine şi să-nchidă, să plece-n crucea mamei lor,/ la un pahar cu băutură - doar sunt năpăstuiţi ca noi,/ bătuţi de timpuri şi de vremuri…
(!) la început a fost Nimic/ umplut cu Tot ce (nu) se vede (!) (!) apoi - distinct şi (ne)lumesc/ şi (ne)greşit şi pe-ndelete - a răsărit primul Cuvânt/ şi-a asfinţit din Întâmplare, şi iar, şi iar - (ne)rod, (ne)drept - / Sămânţă de Continuare (!) (!) sigur că da…
(!) o, Doamne, câţi Fluturi de Lampă/ aşteaptă pornirea Luminii - nu au nici Astâmpăr, nici Foame,/ nici Sete, nici Somn, nici Răbdare, nici Milă nu au, şi nici Teamă/ - Nimica nu-i poate întoarce din Visul şi Gândul şi Zborul/ spre Moartea cea Mică sau Mare (!) (!) nu…
Dincolo de Ape (pentru Ana, cea mai frumoasă fată din autobuzul 28)
Scris de Ion Zimbru Luni, 17 Decembrie 2018
(!) vino mai aproape,/ îngeră stăpână – dincolo de ape/ zace o fântână (!) (!) noaptea am săpat-o/ cu privirea arsă – vino, vinovato,/ s-o luăm acasă (!) (!) i-a fugit izvorul/ bântuit de sete – plânge spart ulciorul/ unde-i moromete (!) !) va să se întâmple/ astupare crudă –…
Introducere în Eternitate (la mormântul poetului Rodian Drăgoi, cu tot Respectul!)
Scris de Ion Zimbru Sâmbătă, 15 Decembrie 2018
Te salut, Prietene – să mergi sănătos de Aici până Când şi de Sus până Jos, până Când vei afla Ce a fost, Cum a fost şi de ce nu ţi-a spus – Viaţa – preţul de Cost! Te salut, Prietene – vreau să cred că te-ai dus de Acum…
(!) hai – la noapte – în lucernă,/ că mi-am cumpărat lanternă, să ţi-o pun în ochi, uşor.../ să-mi zâmbeşti ca unui chior (!) (!) tare bine-o să mai fie/ – cum nici n-am visat nicicând: cetitor şi poezie/ laolaltă, pe pământ (!) (!) şi-o să te cetesc întruna,/ poate-am…
Ce mai dureroasă şi mai adâncă Tăcere începe să se întâmple când vezi o PASĂRE moartă pe cărarea dintre Cuib şi Cântec, dintre A FOST odată ca TOTDEAUNA şi ESTE odată ca NICIODATĂ!!! Stai lângă Pasărea fără Timp, te uiţi în susul Nimicniciei şi te asculţi a ultima oară: ceastă…
Moto: „Aş fi în stare să dăltuiesc, pentru fiecare cântec de-al Mariei Tănase, câte o Pasăre Măiastră” – (Constantin Brâncuşi) Pe marginea Vieţii s-aude/ – adânc şi înalt – Simfonia aceasta, aceea, aceeaşi,/ mereu: POATE VINE MARIA! O clipă din care-mi iau Sama/ şi Rostul şi Vrerea şi Firea –…
(!) te-aştept în odaia cu lacrimi/ din ochii muşcatelor care tânjesc după tine, de-atuncea,/ de când le-ai mirat la plecare, cu mâinile-ntinse spre geamuri,/ spre ultima lor mângâiere şi parcă zicând rugăciune/ de linişte şi revedere (!) (!) aştept să-mi faci urme prin casă,/ surâsuri şi semne de carte, ochi…
(!) şi mi-i dor de Don Quijote.../ sfânt şi drept la sfat - fără el, prea-i mult năprasnic,/ trivial şi plat, prea se dau gunoaie-n stambă,/ lupi şi gorobeţi, şi-mi scot ochii, şi-mi scot caii/ verzi de pe pereţi - fără el, nici Sancho Panza/ nu mai are cum face…
(!) şi mi-i dor de Don Quijote.../ drept, naiv şi sfânt - fără el, încep să moară/ Morile de Vânt, intră plânsu-n Rosinante, doliu-n Cavaleri, casa-n lut şi lutu-n oale.../ n-ai cui să-(i) mai ceri preţ de-o vorbă, preţ de-o lance,/ preţ de-un simplu scut, să-(ţi) salvezi o Dulcinee/ din…
(!) tu stai frumoasă lângă geam/ şi tot priveşti în depărtare - îmi pare că omar khayyam/ - şi nu numai omar îmi pare - ţi-a scris pe ochi cea mai senină/ şi cea mai simplă poezie din timpul care stă să vină/ să-ţi dea ce nu mai pot eu…
