Liga Studenţilor din Galaţi, în colaborare cu Universitatea „Dunărea de Jos" din Galaţi și Casa de Cultură a Studenților Galați, organizează, duminică, 9 octombrie, de la ora 19,00, între căminele „H” și „D” din Campusul Studențesc ”Al. I. Cuza”, concertul tradițional al trupei Paraziţii, cu ocazia aniversării a 27 de…
Hanno Hoefer şi Florin Giuglea vor susţine un concert de blues în Gourmet Pub, vineri, 7 octombrie, de la ora 21,00. "Hanno Hoefer este solistul de la Nightlosers, cunoscuta trupă de etno blues ardelenesc ce nu mai are nevoie de nicio introducere specială, iar Florin Giuglea este un artist consacrat…
Deși se anunță un weekend canicular, copiii din Galați se vor bucura de jocuri, muzică și dansuri în aer liber. Activitățile distractive vor debuta sâmbătă, pe esplanada din centrul orașului, pe aleea pietonală din zona Spicu, unde copiii noștri își vor întâlni personajele preferate din desenele animate. Pe pagina de…
Două companii private, în colaborare cu Universitatea „Danubius” din Galați, își propun să realizeze, în perioada 15-18 septembrie 2022, festivalul internațional de jazz „RO Danube Jazz Festival”. În acest sens, din partea acestora există intenția de a organiza, joi, 15 septembrie, un concert de jazz în aer liber, în incinta…

Pescarmaniac. La Salcâmi

Scris de Joi, 11 August 2022

Undeva, la vreo opt kilometri de Galați spre Zătun, se află un fel de „resort” de vară destinat celor care doresc cu tot dinadinsul să îmbine grătarul, șprițul și pescuitul. Locul se numește La Salcâmi. Proprietarii au depus eforturi imense pentru a aduce amenajarea la forma actuală: au fost săpate…
Iubitorii artelor plastice sunt aşteptaţi să viziteze expoziţia omagială Gheorghe Terescenco, renumitul sculptor gălăţean plecat de curând dintre noi, deschisă la Galeriile de Artă "Nicolae Mantu". Expoziţia reuneşte lucrări de sculptură, proiecte de artă monumentală, schiţe, idei, dar şi fotografii din arhiva familiei. Gheorghe Terescenco a fost unul dintre cei…
Băieţii de la Bosquito vin cu chef de petrecere la Galaţi, sâmbătă, 16 iulie, de la ora 20,00, la Versus Pub. Fondată de Radu Almășan în Brașov, la începutul anilor 2000, trupa a abordat un fusion de rock latin cu o gamă largă de influențe de la muzica țigănească, balcanică…
Trupa "Celelalte Cuvinte" va susţine un concert aniversar la Galaţi, pentru a marca 40 de ani de existenţă. Evenimentul se va desfăşura sâmbătă, 25 iunie, în Versus Pub, de la ora 20,00. Lansată în anii '80, trupa "Celelalte Cuvinte" s-a lipit de sufletul fanilor nu doar datorită metaforelor și muzicalității…
Sunt două locuri în care vă puteţi bucura de parfumul şi culoarea mov ale lavandei înflorite, în acest weekend. Fie la Tecuci, unde sunteţi aşteptaţi la minifestivalul "Hai-Hui pe Dealul Mov", fie pe Faleza din Galaţi, la "Lavanda Fest". La Tecuci, organizatorii vă aşteaptă cu 10.000 de metri pătraţi de…
Teatrul Național de Operă și Operetă "Nae Leonard" Galați vă propune pentru duminică, 26 iunie, de la ora 19,30, comedia muzicală "Pe veci, dar... nu cu tine", în regia lui Paul Buța. Spectacolul va avea loc în Grădina "Leonard". "Pe veci, dar... nu cu tine" este o adaptare după "Scaiul",…
Trupa "om la lună" vine la Versus Pub vineri, 24 iunie, de la ora 20,00, pentru a-şi lansa noul album, "Echilibru". Trupa "om la lună" a început în mai 2018, ca un proiect de rough acoustic poetry al lui Doru Pușcașu, un demers sincer și autentic de poezie cântată, în…
Vineri, 17 iunie, de la ora 19,00, Trupa "Absolut" a Teatrului Dramatic "Fani Tardini" prezintă spectacolul "Şi totuşi... femeia", o comedie cu o construcție complexă din fragmente ale operelor semnate de I. L. Caragiale, Eugen Ionesco și A. P. Cehov, în regia Gabrielei Lovin. În distribuție: Andrei Sebastian, Bogatu Lucian,…
Vineri, 10 iunie, la Grădina Japoneză din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi, se va deschide pentru public cea de-a XXV-a ediţie a expoziției temporare „Expo-Flora, flori la malul Dunării”, manifestare care, în acest an, are ca tematică fascinanta lume a bonsailor. Timp de trei zile, publicul…
După cum am mai anunţat, în perioada 7-11 iunie, se va desfășura la Galați cea de-a XII-a ediție a Festivalului Internațional de Film Ecologist "Ecofest" - "Pentru sănătatea Pământului", cu două secțiuni, "Competiţie" şi "Panorama". Astfel, în cadrul primei secțiuni vor intra în competiție filme prezentate pentru prima oară în…
Între 7 și 11 iunie 2022, municipiul Galați va fi gazda Festivalului Internațional de Film Ecologist "Ecofest", ediția a XII-a. Cunoscutul festival este o șansă dată copiilor și tinerilor de a-și descoperi și pune în valoare latura artistică și de dragoste față de mediul înconjurător. Organizatorii acestui proiect de creație…
Festivalul Internațional de Animație "Gulliver" vă așteaptă, în ultimele două zile, cu spectacole diverse şi pline de magie.Sâmbătă, 21 mai 2022, de la ora 10,30, Compania de teatru Magic Puppet Cluj Napoca prezintă, în Sala Mare a Teatrului Dramatic "Fani Tardini", spectacolul "Mini-omul de ştiinţă", potrivit pentru copiii în vârstă…
Muzeul de Artă Vizuală Galați îi invită pe gălăţeni la vernisajul expoziției de pictură și grafică "Pro Boholţ", ediția a X-a, joi, 19 mai, de la ora 18,00.Expoziția cuprinde lucrări realizate în timpul taberei de creație ce a fost sponsorizată şi organizată anul trecut, în Boholț, județul Brașov, de Vasile…
Sâmbătă, 14 mai, de la ora 19,00, Teatrul Dramatic "Fani Tardini" prezintă spectacolul "O repetiţie moldovenească", de Costache Caragiali, în regia lui Cristian Ban şi scenografia Andreei Săndulescu. În distribuție: Radu Horghidan, Ionuț Moldoveanu, Oana Mogoș, Elena Anghel, Vlad Ajder, Ștefan Forir, Răzvan Clopoțel, Florin Toma, Cristina Uja Neagu și…
UPDATE. În programul din această seară, de Noaptea Muzeelor, a apărut şi o altă posibilă destinație. Puteți face o vizită şi la Muzeul Veteranilor, aflat la sediul Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități, Sucursala Galați, potrivit unei postări a asociației."Vă așteaptă o expoziție inedită și discuții cu veteranii teatrelor…
Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați se alătură campaniei UNITER „Artiști români pentru artiști ucraineni” și donează încasările din bilete la spectacolul "O repetiţie moldovenească" din acest weekend pentru sprijinirea artiștilor din Ucraina. Reprezentația este programată sâmbătă, 14 mai 2022, la ora 19,00, în Sala de Spectacole a Teatrului Dramatic „Fani…
Teatrul Național de Operă și Operetă "Nae Leonard" din Galați vă propune pentru duminică, 8 mai 2022, de la ora 18,00, musicalul "Bună seara, domnule Wilde!", adaptare după celebra piesă "Ce înseamnă să fii onest", de Oscar Wilde. Libretul acestei comedii de moravuri respectă spiritul piesei originale, păstrând comicul situațiilor…
Observatorul Astronomic din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii "Răsvan Angheluţă" Galaţi organizează, pe 7 mai, Ziua Astronomiei. În fiecare an, din 1973, se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Astronomiei, eveniment prin care se încearcă atragerea publicului spre acest domeniu foarte interesant şi pentru a face mai accesibilă astronomia tuturor oamenilor.…
Iubitorii rockului au, la alegere, două concerte la Galaţi, sâmbătă, 7 mai. Unul este pe terasa Versus Pub, de la ora 20,00, când cunoscuta şi apreciata trupă Bucovina promite să iasă la scenă cu hituri iubite de fani, dar şi cu noutăţi. La Daily Pub, cei cărora le place rockul…
Violonistul gălățean Radu Ropotan revine în orașul natal, pentru a încânta din nou publicul cu "Anotimpurile" lui Antonio Vivaldi. Concertul, un eveniment cultural ce nu trebuie ratat, va avea loc sâmbătă, 7 mai, de la ora 17,00, pe scena Teatrului Național de Operă și Operetă "Nae Leonard". Evenimentul este susținut…
Pagina 18 din 49