Avea 15 ani când a început să vândă măsline. Acum are aproape 35. Iulian Gugoaşe are calităţi de bun comerciant: respectuos, cu un zâmbet şi cu o vorbă bună ştie să-şi atragă clienţii. Pe la taraba sa din Piaţa Centrală trec zilnic sute de oameni. Şi nici unul nu pleacă de acolo cu mâna goală.
Povestea sa începe simplu: „Era în vara lui 1992. Aveam 15 ani şi i-am cerut bani tatălui meu să mă duc la mare. Mi-a dat câţi avea, dar erau puţini”.
„Atunci m-am angajat în piaţă, la un patron, am muncit o lună şi jumătate, m-am dus la mare şi, bineînţeles, am rămas din nou fără bani. Iar tata ne-a spus mie, fratelui şi surorii mele: ia să facem noi o tonetă, să aveţi bani de buzunar”.
„A împrumutat aproape trei milioane de lei vechi de la un prieten de familie şi aşa a început totul. Mergeam şi la şcoală, veneam şi la piaţă, pe rând, să vindem măsline”.
Cei mai buni ani au fost primii, din 92 până în 98: „Timp de cinci ani nu s-a plătit impozit la stat, atunci am înflorit”, spune Iulian Gugoaşe.
Anii au trecut, iar mica afacere a familiei a rezistat: „Într-o zi bună, încasările ajung până la 3.000 de lei, iar într-o zi proastă scoatem 7-800 de lei. În postul Crăciunului, în postul Paştelui şi de sărbători, vânzările merg cel mai bine.
De aprovizionare se ocupă tata, cumnatul şi fratele meu – mărfurile le luăm direct de la importator, de la Bucureşti sau Ploieşti. Nu lucrăm cu intermediari”.
Familia Gugoaşe a fost prima care a adus măsline în Piaţa Centrală. Au avut şi concurenţă, bineînţeles, doar e loc pentru fiecare: „Am rezistat pe de o parte pentru că am scăzut preţurile, iar pe de altă parte pentru că am adus marfă de calitate din ce în ce mai bună”.
Iulian a învăţat pe pielea lui cât e de greu e să lucrezi cu oamenii: „Nu sunt toţi la fel, unii sunt mai dificili, vor preţuri mai mici. Însă, până la urmă, datorită clienţilor trăim, dacă nu ar fi clienţii nu am fi nici noi. Trebuie să-i împăcăm pe toţi, atât pe cei mai pretenţioşi, cât şi pe cei mai puţin pretenţioşi”.
„Avem clienţi fideli, care vin la noi de ani de zile, nici nu se uită la preţ, la cântar, ei cer măsline sau cafea şi atâta tot – nu înşelăm clientul, pentru că dacă l-am înşela, noi am fi cei care am pierde, alt venit familia noastră nu are, de nicăieri”.
Zâmbetul său are o componentă profesională, dar în mare măsură este „de-adevăratelea”, iar clienţii simt acest lucru: „Indiferent că eşti supărat sau nu, zâmbetul trebuie să fie acolo. Aşa, probleme, toată lumea are, dar ele nu trebuie să se citească pe chipul nostru. Am avut şi momente de cumpănă în familie, şi probleme de sănătate, tata nu mai are puterea şi energia de acum 20 de ani, dar le-am depăşit împreună, uniţi, ajutându-ne şi susţinându-ne unii pe alţii”.
Iulian Gugoaşe nu a ajuns nici în Turcia, nici în Grecia, ţările de unde vin măslinele pe care le vinde gălăţenilor: „Concediu am câte o săptămână, maxim două, pe an, şi merg cu soţia şi fetele la mare. Puteam, o dată, să merg în Turcia, dar am preferat de banii aceia să iau un televizor şi un frigider şi să le avem în casă”.
Măslinele sunt, pentru el şi familia sa, nu doar un mijloc de a trăi şi de a face bani, ci şi, aşa cum spune Iulian, „un fruct bun la orice masă”. Iar dacă treceţi prin halele din Piaţa Centrală şi vedeţi oameni stând la rând, să ştiţi că aceea e taraba familiei Gugoaşe.
