* Proiectanţii – ţapi ispăşitori sau autori ai unui proiect incomplet? *
Invitat să viziteze staţia de compostare a deşeurilor, de la Umbrăreşti, un inginer din Braşov, specialist în domeniu, şi-a făcut cruce când a văzut în ce hal se lucrează la Tg. Bujor: „Aici nu e staţie de compostare, ci groapă de gunoi”.
Duritatea aprecierii nu se situează prea departe de adevăr. Din Tg. Bujor şi satele suburbane Umbrăreşti şi Moscu vin gunoaiele către „fabrică” în valuri, sufocând-o. Nu li se mai poate ţine piept.
A fost dat peste cap termenul de 16-18 luni de ţinere a deşeurilor la putrezit, în hală. Hala este full, iar dinspre Tg. Bujor, ca pentru a te descuraja, continuă să sosească maşină după maşină…
Pentru deblocarea situaţiei, măsura luată de directorul fabricii, Octavian Popa: reducerea timpului de depozitare a gunoaielor în interiorul halei, pentru a le putea trece prin „botezul Umbrăreştilor” şi pe celelalte.
Neputându-se refuza niciun transport pentru că oraşul nu mai are groapă de gunoi, se încearcă cu disperare să se facă faţă impactului generat de suprastocurile de deşeuri.
De-acum încolo, materia primă va avea parte de trei feluri de putrezire:
1. Cea normală, din hală, în condiţii de aerare controlată, dar redusă ca timp, în defavoarea calităţii produsului finit.
2. Putrezirea în exteriorul halei, sub cerul liber, afectată însă de îngheţarea „brazdelor”, iarna.
3. Compostarea pe caniculă, în lunile iunie, iulie şi august.
Suprafaţa curţii, mai mică decât cea a Oceanului Atlantic
Pericolul mare, de care se teme domnul Popa: „S-ar putea ca la Crăciun să avem şi curtea plină – aceasta nu este cât Oceanul Atlantic”.
Amplificarea crizei gunoiului este iminentă. Ca s-o detensioneze, Primăria Tg. Bujor ar trebui să inventeze ceva, dar de unde bani ca să intervină, să scoată Umbrăreştiul din impas, când nici pentru achitarea salariilor nu mai sunt?
Ochii tuturor stau îndreptaţi spre stiloul din mâna preşedintelui Consiliului Judeţului Galaţi („Nu credem că domnul Chebac va lăsa staţia de la Umbrăreşti să moară”).
Vinovaţi de zilele negre traversate de investiţia abia dată în funcţiune? Unii dintre factorii de răspundere de la Tg. Bujor arată cu degetul spre proiectanţi. Iată una dintre „scăpările” acestora: n-au prevăzut spaţii de depozitare adecvate pentru sticlă, plastic şi hârtie, complicând astfel, din start, viaţa salariaţilor. Se munceşte în condiţii grele: lopătarii de aici pot fi confundaţi cu condamnaţii de drept comun de altădată.
„În ansamblul său, ne-a declarat directorul Octavian Popa, proiectul unităţii nu corespunde volumului de deşeuri menajere ridicate de la Tg. Bujor, Umbrăreşti şi Moscu. În septembrie, în loc de 85 de tone, câte ar fi trebuit să prelucrăm ţinând cont de capacitatea proiectată, ne-au venit 190. În trei luni, şi am în vedere iunie, iulie şi august, ni s-a adus gunoi cât pentru o jumătate de an”.
Compostul de Umbrăreşti, mană cerească pentru florari, legumicultori şi pomicultori
S-a umblat cu săru’ mâna după o presă de balotat hârtie şi cartoane, dar fără succes. Omul de afaceri turc, din Bereşti, care avea aşa ceva de vânzare a cerut pe ea un preţ ce i-a făcut pe membrii delegaţiei de negociatori din Tg. Bujor să facă paşi înapoi.
La fel de acut se resimte şi lipsa unui atelier mecanic, dotat măcar minimal. Să ai fabrică şi să-ţi lipsească din ea menghina, aparatul de sudură, trusa de chei? E impardonabil. Cu ce să remediezi defecţiunile mecanice? – întrebare pe care se pare că proiectanţii nu şi-au pus-o. Ori poate că s-au „întins” atât cât le-a permis valoarea proiectului.
Dacă staţia ar fabrica smântână sau caşcaval ar sări mulţi să te ajute, pe când aşa, ce să dai contra împrumutării unor scule şi aparataj indispensabil – plăpumile aruncate de lume la gunoi, leşurile de pisici, cioburi de sticlă?
Buldo-excavatorul, tocătorul de crengi, sita rotativă, utilajul de întors brazdele şi separatorul magnetic meritau un atelier.
Chestiunea cea mai gravă am lăsat-o la urmă. „Nu avem variante, ne-a mai adus la cunoştinţă domnul Popa, pentru materialele nebiodegradabile şi nereciclabile. Pe acestea va trebui să le transporte cineva la Galaţi – pernele de la autoturisme, sacii ticsiţi cu lână de oaie, saltelele, preşurile, încălţămintea uzată…”
„Nu avem contract de preluare încheiat cu ECOSAL Galaţi, de aceea nu putem privi decât neputincioşi spre cele 30 de tone de deşeuri din aceste categorii, aflate în curte”.
„Ar fi însă nedrept să nu ne referim şi la partea pozitivă a lucrurilor, şi anume, produsul finit – compostul din deşeuri menajere. Să ştiţi că începe să aibă căutare. O firmă importantă – S.C. Viva Company – a cumpărat pentru serele sale de flori 57 de tone”.
„Compostul nostru este superior gunoiului luat de la stânele de oi, în toate privinţele. Vrac, aşa îl livrăm, la preţul de 150-200 de lei pe tonă. E mană cerească pentru legume, în pomicultură…”
Comentariu foto: Deşeurile - factor de stres pentru şefii Primăriei Tg. Bujor şi salariaţii staţiei de la Umbrăreşti. Hala pentru producerea compostului este prea mică pentru cât gunoi menajer livrează oraşul şi satele sale suburbane
