Programul de înnoire a parcului auto se înnoieşte

Programul de înnoire a parcului auto se înnoieşte
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Chiar dacă programul “Rabla” începe cu întârziere în 2010, urmând a deveni funcţional abia de pe data de 20 februarie, acesta confirmă zvonurile vehiculate cu privire la modificările făcute faţă de anul trecut.  

Prima şi poate cea mai importantă schimbare se referă la numărul de autoturisme ce pot fi casate, fiecare viitor propietar al unui autoturism nou poate duce la Remat până la trei autoturisme pentru a primi în schimbul lor câte 3.800 de lei.

Astfel, prima de casare poate atinge valoarea de 11.400 de lei, dacă o persoană scoate din uz trei autoturisme mai vechi de zece ani.

O altă noutate adusă în 2010 este aceea că în schimbul unei „rable” se va primi un tichet valoric care este transmisibil. Această prevedere deja a făcut ca preţurile autoturismelor vechi şi foarte vechi să sară în aer (chiar şi un Trabant care nu funcţionează se vinde cu 2.000 de lei).

Persoanele juridice nu mai sunt restricţionate, ele putând beneficia de aceleaşi avantaje ca şi persoanele fizice, există şi zvonuri potrivit cărora persoanele juridice vor putea duce la casat chiar şi mai mult de trei „rable”.

Nici numărul de participări la noul program nu este limitat, fiecare persoană se poate înscrie pentru cumpărarea unei maşini noi de mai multe ori în cursul anului, dar pentru fiecare autoturism nou cumpărat nu poate casa mai mult de trei „rable”.

În mod surprinzător, noul program de înnoire a parcului auto pare să fi fost gândit în aşa fel încât să elimine autoturismele vechi de pe străzi şi să ofere un real avantaj financiar clienţilor şi nu ca să fie încă o încercare disperată şi nereuşită de a mări vânzările producătorilor de autoturisme, cum a fost până acum.

Citit 898 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.