ArcelorMittal Galaţi, amendat de către AVAS pentru nerespectarea contractului de privatizare a Sidex

ArcelorMittal Galaţi, amendat de către AVAS pentru nerespectarea contractului de privatizare a Sidex
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* ArcelorMittal Galaţi a fost penalizat de către AVAS pentru nerespectarea unor angajamente pe care şi le-a asumat prin contractul de privatizare *

Anunţul a fost făcut miercuri de către Mircea Scântei (FOTO), liderul FSS Metarom la nivel naţional, care a susţinut a luat parte la o şedinţă a AVAS în cadrul căreia s-a analizat modul de îndeplinire a obligaţiilor asumate prin contractul de privatizare a SIDEX.

„În cadrul acestei şedinţe s-a vorbit despre faptul că investiţiile pe care şi le-a sumat investitorul la semnarea contractului de privatizare s-au făcut din punct de vedere valoric”.

„Banii nu s-au cheltuit însă ţinându-se cont şi de obiectivele investiţionale. Mai exact, banii s-au investit, dar nu cu stricteţe pentru obiectivele prevăzute în angajament”, a declarat Mircea Scântei.

Potrivit acestuia, autoritatea le-a solicitat celor de la Combinat să achite penalităţi şi în acelaşi timp a deschis acţiuni în instanţă împotriva lor.

n cadrul aceloraşi dezbateri s-a făcut referire şi la oportunitatea elaborării şi semnării unui act adiţional la contractul de vânzare-cumpărare a combinatului siderurgic.

Un document întocmit de către cei de la AVAS în legătură cu această şedinţă arată că semnarea unui act adiţional se va face „numai după plata penalităţilor notificate cumpărătorului urmare a nerealizării obiectivelor aferente investiţiilor tehnologice şi pentru protecţia mediului asumate prin contract”.

În legătură cu acest aspect, sindicalistul Mircea Scântei a susţinut că actul adiţional ar trebui să cuprindă şi prevederi clare care să ducă la obligaţia de reconstruire a unei noi cocserii şi la reparaţia furnalelor, dar şi la prelungirea acordului social care prevede că reducerile de personal se pot face doar prin pensionări la cerere, decese, concedieri din motive disciplinare şi acorduri cu angajaţii sau cu sindicatele.

Citit 1421 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.