Sume nerambursabile pentru refacerea efectivelor de suine

Sume nerambursabile pentru refacerea efectivelor de suine
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Ghidul solicitantului pentru submăsura de sprijin pentru investiții privind refacerea terenurilor agricole și a potențialului de producție afectate de dezastre naturale, de condiții de mediu adverse și de evenimente catastrofale este postat pe site-ul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale arată că aceasta va contribui la refacerea potențialului de producție, fiind sprijinite acțiuni privind repopularea și refacerea efectivelor de suine sau reprofilarea exploatației cu altă specie de animale, ca urmare a decimării efectivelor cauzată de apariția pestei porcine africane. Investițiile în scopul refacerii potențialului de producție vizează: achiziția animalelor de reproducție destinate repopulării, achiziția animalelor de reproducție destinate reprofilării fermelor afectate, prin popularea cu alte specii, extinderea și/sau modernizarea în scopul adaptării adăposturilor de animale. Solicitanţii eligibili pentru sprijinul acordat sunt fermierii (cu excepția persoanelor fizice neautorizate), cooperativele agricole şi grupurile de producători constituite în baza legislației naționale în vigoare. Rata sprijinului public nerambursabil va fi de 100% și nu va depăși valoarea de 200.000 euro pe proiect.

Citit 2316 ori Ultima modificare Miercuri, 15 Aprilie 2020 23:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.