Din respect pentru cititori, ne dorim ca unii termeni mai puțin uzitați să primească clarificările necesare. Astfel, pornind de la ambițiosul proiect al Consiliului Județean Galați de traversare a unei părți din centura ocolitoare a municipiului pe un pod hobanat, ne propunem să oferim câteva date suplimentare, sperăm noi, lămuritoare.
Astfel, podul (termen de origine slavă) reprezintă o construcție auxiliară unei căi de comunicații terestre, destinată susținerii și asigurării continuității acesteia la traversarea unui obstacol, cum ar fi un curs de apă, o vale sau o altă cale de comunicație.
Podurile se clasifică după mai multe criterii, dar cel care ne interesează este din punct de vedere al schemei statice. Conform acestui reper, ele pot fi dalate, pe grinzi, în arc, suspendate, în consolă și hobanate. În această ultimă variantă, posibil cea mai spectaculoasă arhitectural, sarcina construcției este preluată de o suprastructură compusă dintr-o grindă continuă pe reazeme elastice, ancorate de unul sau mai mulți piloni, prin intermediul unor cabluri de oțel, dispuse liniar.
Lucrări de acest gen au început să fie realizate începând cu a doua jumătate a secolului al XX-lea. Termenul hobanat are legătură cu hobanul (hobana), ce derivă din limba franceză (hauban, vb. haubaner) și se referă la o piesă de legătură, de obicei din sârmă de oțel, folosită mai întâi în industria aeronautică. Totodată, verbul derivat în limba română este a hobana, cu înțelesul tocmai de a fixa ceva cu ajutorul hobanelor.
Lămuriți în ceea ce privește procedurile tehnice, să mai spunem că podul Tatara din Japonia, finalizat în 1999, este considerat cel mai mare pod hobanat din lume, iar cea mai largă (lată) construcție de acest gen este în Statele Unite ale Americii - Zakim Bunker Hill din Boston, deschis integral în decembrie 2003.
În România, cel mai cunoscut pod hobanat este cel de la Agigea, peste Canalul Dunăre - Marea Neagră, deschis circulației în aprilie 1984, depășit ulterior ca lungime de Pasajul Basarab, inaugurat în iunie 2011.
