Mai mult de 6,55 milioane lei pentru UAT-urile gălățene

Mai mult de 6,55 milioane lei pentru UAT-urile gălățene
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În primele două săptămâni ale lunii mai, nouă unități administrativ-teritoriale (UAT) de pe raza județului Galați au primit de la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLDPA) peste 6,55 milioane lei. Aceste sume merg către achitarea facturilor operatorilor economici care au executat lucrări în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală, etapele 1 și 2, conform condițiilor contractuale. Alocările au avut loc după verificările specifice ale Inspecției de Stat în Construcții și ale Corpului de Control al ministerului.

În top, de această dată, se află UAT Municipiul Tecuci, cu circa 2,1 milioane lei, dar și comunele Vânători și Bălăbănești, cu viramente alocate de 1,42, respectiv 1,3 milioane lei. Celelalte UAT-uri ce au primit fonduri pentru decontarea lucrărilor efectuate, în ordinea descrescătoare a valorilor, sunt comunele Gohor, Frumușița, Ivești, Corod, Umbrărești și Valea Mărului.

De la începutul anului 2020, au fost efectuate plăți însumând aproape două miliarde de lei pentru proiecte derulate pe PNDL 1 și PNDL 2 în localități din întreaga țară, se mai arată în comunicatul MLDPA.

Citit 1157 ori Ultima modificare Duminică, 17 Mai 2020 18:39

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.