Gălăţenii, constructorii căii ferate Gara de Nord – Aeroportul Otopeni
Foto: CFR Infrastructură

Gălăţenii, constructorii căii ferate Gara de Nord – Aeroportul Otopeni
Evaluaţi acest articol
(34 voturi)

Firma gălăţeană Arcada Company SA a intrat în linie dreaptă în executarea uneia dintre cele mai importante lucrări de inginerie executate în ultimele decenii în România. Este vorba de construirea în timp record a legăturii feroviare dintre Gara de Nord şi Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” din Otopeni, o investiţie în valoare de peste 398 milioane de lei!

Lucrările au fost executate în cadrul contractului „Modernizarea liniei de cale ferată Bucureşti Nord – Aeroport Internaţional Henri Coandă Bucureşti” FAZA I – „Racord CF la terminalul T1, Aeroport Internaţional Henri Coandă Bucureşti”, compania gălăţeană adjudecându-şi, prin licitaţie publică, acest proiect în luna iunie 2019.

Prin asumarea acestei importante lucrări, Arcada Company şi-a reconfirmat blazonul de constructor de top, nu numai la nivelul Galaţiului, ci şi la nivel naţional. Constructorii gălăţeni au în palmares importante lucrări de infrastructură realizate pentru Ministerul Transporturilor, precum reabilitarea podurilor de peste Dunăre, de la Feteşti şi Cernavodă, dar şi alte lucrări de modernizare a infrastructurii CFR – staţii, tuneluri, poduri, căi ferate etc. Practic, Arcada Company SA are meritul de a se fi specializat pe această „nişă” a lucrărilor de infrastructură, foarte complexe din punct de vedere ingineresc, dar şi ca mobilizare de echipamente şi specialişti formaţi pe acest domeniu.

Şi proiectul privind calea ferată dintre Gara de Nord şi Aeroportul „Henri Coandă” din Otopeni face parte din categoria lucrărilor de infrastructură de mare anvergură, fiind, în ultimele trei decenii, una dintre cele mai dorite de români.

În ceea ce priveşte parametrii tehnici, noua cale ferată spre Aeroportul „Henri Coandă” porneşte pe un singur fir din zona de racordare (fosta Haltă Odăile), continuă cu un viaduct de 1,52 km care supratraversează DN 1, iar în apropiere de aeroport se va bifurca până la noua staţie CF Aeroport „Henri Coandă” de la Terminalul Sosiri, trenul parcurgând distanţa dintre Gara de Nord şi aeroport în doar 15 minute. Primul tren, de test, va circula pe această cale ferată luni, 21 septembrie, şi cu siguranţă va fi o zi mare pentru transporturile din România.

Demn de remarcat este că, în ciuda tuturor dificultăţilor, inclusiv cele întâmpinate din cauza restricţiilor introduse odată cu pandemia de coronavirus, Arcada Company SA a reuşit să ia toate măsurile de siguranţă şi protecţie, şi nu numai că a respectat toate regulile, dar a şi reuşit să continue lucrările pentru a-şi putea respecta termenele de execuţie a lucrărilor.

De asemenea, merită să subliniem că acest proiect are inclusiv „o valoare adăugată europeană”, deoarece, pe lângă avantajele pentru România, îmbunătăţeşte legăturile de transport dintre statele membre, fapt care va duce la dezvoltarea competitivităţii şi coeziunii în regiune.

Citit 21207 ori Ultima modificare Vineri, 18 Septembrie 2020 10:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.